Un jurnalist american, desemnat de Papa Francisc director al serviciului de presă al Vaticanului

Papa Francisc a desemnat luni pe jurnalistul american Greg Burke în funcția de director al serviciului de presă al Vaticanului, începând cu data de 1 august, înlocuindu-l astfel pe demisionarul Federico Lombardi, potrivit un comunicat al Vaticanului citat de AFP. Greg Burke, în vârstă de 56 de ani, este al doilea membru al Opus Dei care ocupă acest post după spaniolul Joaquin Navarro Valls, director de comunicare în timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea

Greg Burke, membru al Opus Dei, influentă instituție conservatoare în sânul Bisericii catolice, a fost până de curând al doilea în ierarhia serviciului de presă al Vaticanului, scrie Agerpres.

Jurnalistul american a fost corespondent la Roma al săptămânalului catolic National Catholic Reporter, al revistei Time înainte de deveni corespondent al canalului american Fox News.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donație deoarece conținea cifra diavolului

Greg Burke a fost nominalizat în 2013 în postul de consilier al Secretariatului de Stat la Vatican, după care în decembrie 2015 a fost desemnat numărul 2 în serviciul de presă al Vaticanului.

Părintele Federico Lombardi, care va împlini 74 de ani luna viitoare, este un iezuit foarte respectat de jurnaliștii care relatează despre actualitatea de la Vatican. El părăsește postul după ce a condus timp de zece ani serviciul de presă al Vaticanului.

Papa Francisc a numit-o pe jurnalista spaniolă Paloma Garcia Overo să ocupe postul destinat numărului 2 în ierarhia serviciului de presă al Vaticanului.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel