Un general venezuelean face apel la armată să se revolte împotriva lui Maduro

Un general venezuelean, considerat ca fiind apropiat puterii, a făcut apel la forţele armate ale ţării sale, într-o înregistrare difuzată pe internet, să se revolte împotriva regimului preşedintelui Nicolas Maduro, relatează luni AFP.

A sosit timpul să ne revoltăm, să luptăm (...). Este timpul ca forţele armate naţionale să conştientizeze situaţia, a declarat Ramon Rangel, care se prezintă drept general de divizie al armatei venezuelene a aerului, într-o înregistrare postată duminică pe YouTube.

O sursă apropiată armatei a explicat luni pentru AFP că ofiţerul respectiv nu mai este activ de mai mulţi ani şi că administrează o întreprindere de stat venezueleană în Cuba. Ramon Rangel, considerat până acum drept un militar apropiat puterii chaviste, a participat pe 27 noiembrie 1992 la o tentativă de lovitură de stat alături de Hugo Chavez împotriva preşedintelui din acea vreme, Carlos Andres Perez (1989-1993).

Declaraţia lui Rangel survine la câteva zile după eşuarea unei revolte militare pe 30 aprilie, la care a făcut apel Juan Guaido, şeful opoziţiei venezuelene, recunoscut drept preşedinte interimar de către peste cincizeci de ţări. Guaido face apel constant la militari să se dezică de Maduro. Rangel, care nu face referire la Guaido în mesaj, este unul dintre militarii cu cel mai înalt rang care se pronunţă împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel