Urmărește emisiunea live


Un cetăţean european, arestat în Iran şi acuzat de fraudă de un miliard de dolari

Iranul a arestat un cetăţean european acuzat că a escrocat un investitor cu un miliard de dolari în urma acordului nuclear internaţional din 2015 care a permis ridicarea sancţiunilor economice împotriva ţării, a informat presa oficială iraniană, relatează AFP.

"Poliţia a reuşit să descopere un caz de fraudă şi să aresteze un cetăţean european care a comis o fraudă de 120 de miliarde de riali" din 2015, pretinzând că investeşte în sectorul agricol, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Ahmad Nourian.

În prezent, 120 de miliarde de riali iranieni valorează un miliard de dolari (aproape 900 de milioane de euro), conform cursului de schimb oficial din Teheran.

Bărbatul arestat a fost suspectat atunci când autorităţile au descoperit documente falsificate, a precizat purtătorul de cuvânt, citat de site-ul televiziunii de stat.

Cetăţeanul european a fost identificat ca fiind măcelar de profesie şi care avea legături cu un bărbat căutat de Interpol, a afirmat Nourian. El a fost arestat în oraşul Birjand, capitala provinciei Khorasan de sud (estul) şi a avut un complice european, a indicat agenţia de presă Irna.

Cei doi bărbaţi s-au prezentat ca investitori în urma acordului nuclear JCPOA încheiat în 2015 care a permis ridicarea unor sancţiuni împotriva Teheranului în schimbul unui control internaţional crescut asupra programul său nuclear şi angajamentului său de a nu deţine armă atomică.

Ancheta a indicat că pe lângă JCPOA, doi cetăţeni europeni s-au prezentat la ambasada Iranului într-o ţară din Golf, a declarat Majid Shoja, şeful poliţiei locale. JCPOA este Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune semnat în 2015 de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa) şi de Germania, pentru a îngheţa programul nuclear militar al Iranului.

Cei doi au fost apoi prezentaţi autorităţilor provinciale şi au încurajat un om de afaceri să investească, a adăugat oficialul citat, potrivit Irna. Potrivit lui Shoja, acest partener iranian a suportat cheltuieli semnificative.

Pe lângă locuinţe, îngrijiri medicale, bilete de avion la clasa business şi furnizarea unui birou cu cele mai moderne facilităţi (partenerul iranian), el a depus aproape 120 de miliarde de riali în conturile acestor doi europeni. Acest partener a depus apoi o plângere şi unul dintre europeni, care se afla în Iran, a fost arestat, a adăugat Majid Shoja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel