Un arbitru francez va conduce, în premieră, finala Cupei Mondiale la Rugby

Jerome Garces va deveni sâmbătă primul arbitru francez care va conduce o finală la Cupa Mondială de rugby, fiind ales marţi de Federaţia internaţională pentru a oficia la duelul dintre Anglia şi Africa de Sud, care va avea loc la Yokohama (Japonia), acesta fiind ultimul meci din cariera sa, informează AFP.

Garces, în vârstă de 46 ani, a mai stabilit o premieră şi în urmă cu patru ani, la turneul final din Anglia, când a devenit primul arbitru francez care a fluierat o semifinală de Cupă Mondială, cea dintre Noua Zeelandă şi Africa de Sud.

El se afla la concurenţă pentru finala CM din Japonia cu galezul Nigel Owens, arbitrul finalei Mondialului din 2015.

"Sunt onorat şi încântat că am fost desemnat arbitrul finalei Cupei Mondiale 2019. Este un vis ca arbitru, însă este un sport colectiv, iar noi suntem patru", a precizat francezul într-un comunicat difuzat de World Rugby.

Jerome Garces va fi asistat la finala de sâmbătă de francezul Romain Poite şi de neozeelandezul Ben O'Keeffe, în timp ce un alt neozeelandez, Ben Skeen, va asigura arbitrajul video.

Meciul pentru locul 3, în care se vor înfrunta vineri, la Tokyo, selecţionatele Noii Zeelande şi Ţării Galilor, va fi arbitrat de englezul Wayne Barnes, asistat de francezul Pascal Gauzere şi de sud-africanul Jaco Peyper, ultimul dintre aceştia nefiind reţinut pentru semifinale după ce s-a fotografiat alături de suporterii galezi în timp ce mima lovitura cu cotul a francezului Sebastien Vahaamahina, pe care l-a eliminat în sferturile de finală.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel