UMF Carol Davila. Inscrieri locuri cu taxa admitere 2018

Miercuri seară, 25 iulie, au fost afişate listele provizorii pe facultăţi, pe site-ul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Depunerea cererilor pentru înscrierea la locurile cu taxă se va efectua în perioada 30.07-01.08.2018 la secretariatele facultăților Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila".

Pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei 1.402 de locuri, dintre care 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă.

Astfel, pentru cele 569 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.823 de candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 485 de candidaţi/171 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 199 de candidaţi/171 de locuri, iar pentru FMAM (4 ani de studiu), 290 de candidaţi/110 de locuri, in timp ce pentru cele 79 de locuri alocate altor specializari FMAM (3 ani de studiu) s-au inscris 179 de concurenți. Pentru candidații ale căror medii de admitere, nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 302 de locuri cu taxă. Amintim faptul că, în anii precedenţi, la UMF „Carol Davila" au fost scoase la concurs 1.468 de locuri în 2017, dintre care 440 de locuri cu taxă, iar în 2016 acestea au însumat 1.420, dintre care 470 de locuri cu taxă. Anul trecut, la examenul de admitere in Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti au concurat 2.996 de candidati pentru ocuparea celor 1.000 de locuri bugetate de catre Ministerul Educatiei.

Cea mai titrată Universitate de Medicină

Cu un istoric şi performanţe greu de egalat, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti numără astăzi, după 160 de ani de la înfiinţarea sa, 10.290 de studenţi, dintre care peste 8.314 sunt studenţi români, 1797 de cadre didactice, 5.306 medici rezidenţi, 1.567 de studenţi doctoranzi şi 237 de conducători de doctorat. Performanţele şi poziţionarea înregistrate astăzi, atât pe plan intern, cât şi extern de către UMF „Carol Davila" se datorează în primul rând unor nume cu puternică rezonanţă precum, Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu, întemeietorii Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din 1857, Victor Babeş, Francisc Rainer, C.I.Parhon, Thoma Ionescu, Nicolae Paulescu, Ion Cantacuzino sau laureatul premiului Nobel din 1974, George Emil Palade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel