EXCLUSIV  România, tăiere fonduri UE, legătură cu BREXIT. Nicolai: Aberante și haotice

Norica Nicolai
Norica Nicolai

Norica Nicolai a explicat, joi, care sunt planurile din spatele votului cu privire la regulamentul care prevede înghețarea fondurilor UE pentru statele care nu respectă statul de drept.

Norica Nicolai susține că ideea de a îngheța fondurile UE pentru țările în care nu s-a respectat statul de drept este îndreptată direct către Polonia, Ungaria și România. Europarlamentarul susține că există premeditare în privința acestei decizii care afectează trei țări din Est. 

"Da, după părerea mea există pentru că în Parlamentul European au fost organizate foarte multe dezbateri care nu aveau niciun suport în realitate. România a avut acele dezbateri cu ordonanța 13, plus chestiunea care viza rezoluția. România a picat în această decizie pentru că era un partid aflat la conservatori, Viktor Orban aflat la PPE, atunci ar fi trebuit ca să își demonstreze echidistanța, să fie și un partid afiliat la ALDE. În opinia mea a existat această gândire, este de fapt o soluție de avarie pe care încearcă să o folosească pentru a suplini lipsa bugetului care revenea Marii Britanii, asta e o formulă hegemonică care consacră de fapt Europa cu două viteze, că nu are nicun suport în tratat, iar măsurile pe care le propun sunt aberante și haotice. Veți vedea că acest regulament este făcut clar cu țintă pentru a încerca să prejudicieze statele din estul Europei în accesul de fonduri europene, nefiind foarte îngrijorați de România, dar de Polonia și Ungaria, da", a declarat Norica Nicolai.

Ne așteaptă o bătălie în Consiliu

"Nu ne așteaptă deocamdată nimic. Ne așteaptă o bătălie în Consiliu unde va trebui să respingem acest proiect de lege pe regulament și cred că vom reuși pentru că cel puțin trei țări sunt împotrivă, mă refer la Polonia, Ungaria și Italia. Nu e prea puțin pentru că având nevoie de unanimitate, țările pot să își spună un punct de vedere", susține europarlamentarul.

În cazul în care se va ajunge în momentul în care România nu va mai primi fonduri, Norica Nicolai a declarat că acestea se pot relua în anumite condiții. "Se întrerupe furnizarea de fonduri, dar se poate relua la cererea statului membru în funcție de ce încălcări au fost constatate și dacă au fost remediate se poate relua accesarea", a mai spus membrul ALDE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel