UE-Brexit, negocieri: Acord unic în istorie

Negocierile pentru Brexit dintre Marea Britanie și UE au început. În urma acestora, Londra își propune să obțină un acord unic în istorie.

"Drumul este încă lung, dar destinația noastră este clară: un parteneriat profund și special între Marea Britanie și UE, un acord ca niciun altul în Istorie", a spus el, într-un comunicat publicat înainte de sosirea sa la Bruxelles.

Cu aproape un an după referendumul cu privire la UE la 23 iunie 2016, Uniunea Europeană și Marea Britanie încep luni negocieri destinate definirii modalităților de separare.

Se așteaptă ca Londra să părăsească UE la sfârșitul lunii martie 2019, adică la doi ani după declanșarea oficială a procedurii de ieșire de către premierul Theresa May, la 29 martie.

"Ziua de astăzi marchează începerea negocierilor care vor modela viitorul Uniunii Europene și al Marii Britanii și viața cetățenilor noștri", a subliniat Davis într-un comunicat, dorind ca "ambele părți să iasă puternice și prospere".

"În timp ce vor începe aceste negocieri, aș dori să reafirm că Marea Britanie va rămâne un partener devotat și aliat al prietenilor noștri de pe întregul continent", a asigurat el, informează AFP, potrivit Agerpres.

David Davis se va întâlni luni cu negociatorul șef al Comisiei Europene, Michel Barnier, pentru a începe aceste discuții destinate să reglementeze procesul de părăsire a UE după 44 de ani de mariaj.

Prima etapă urmează să fie consacrată găsirii unui acord cu privire la trei dosare stabilite ca priorități de către cei 27: drepturile cetățenilor UE din Marea Britanie și cele ale britanicilor instalați în UE, problema frontierei irlandeze și "reglementarea financiară" sau nota de plată pe care trebuie să o achite Londra pentru angajamentele financiare luate deja în cadrul proiectelor europene.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel