Ucrainenii, mișcare împotriva Rusiei

proteste-kiev
proteste-kiev

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Kiev pentru a sprijini crearea unei Biserici ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, relatează AFP.

Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Sfânta Sofia, în faţa catedralei cu acelaşi nume în care un 'Conciliul de Reunificare' urmează să ia această decizie istorică.

"Vom rămâne aici şi ne vom ruga pentru ca Biserica ucraineană să fie creată astăzi", a declarat preşedintele Petro Poroşenko, care urmează să participe la deschiderea conciliului, strângând mâinile protestatarilor în timp ce se îndrepta spre catedrală.

"Este un eveniment foarte important pentru mine, poporul nostru îl aşteaptă de mult timp", a spus unul dintre protestatari, venit în capitală din regiunea Kherson (sud).

Independență față de Moscova 

"În sfârşit, Biserica noastră urmează să fie independentă de Moscova", a mai spus bărbatul de 65 de ani. La fel ca mulţi alţi participanţi, el purta în jurul braţului o panglică galben cu albastru, culorile steagului ucrainean.

Mai mulţi participanţi au declarat pentru AFP că au fost aduşi la Kiev din provincie gratuit cu autobuzul pentru acest protest după ce au răspuns unei invitaţii postate în biserica lor.

Reprezentanţii confesiunilor ortodoxe din Ucraina se reunesc sâmbătă cu ocazia unui "Conciliul de Reunificare" pentru a crea o biserică independentă de tutela religioasă rusească, în absenţa notabilă a ramurii loiale Moscovei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel