Ucraina vrea să încheie un contract pe termen lung cu Rusia privind tranzitul gazelor naturale

Ucraina vrea să încheie un contract pe termen lung cu Rusia privind tranzitul gazelor naturale, realizat la standarde europene, a afirmat miercuri premierul ucrainean Oleksiy Honcharuk, adăugând că Kievul nu va accepta acordul pe termen scurt propus de Moscova, transmite Reuters.

Actualul contract pe zece ani ce reglementează tranzitul gazelor naturale ruseşti spre Europa prin Ucraina expiră în ianuarie 2020, iar Moscova ar dori în viitor să ocolească acest intermediar cu care în ultimii ani a avut numeroase conflicte pe tema plăţilor pentru gazele naturale livrate. Pe baza acestui contract a fost livrată anul trecut 40% din cantitatea de gaze exportată de Rusia în UE.

"Vrem să obţinem un contract pe termen lung cu Rusia privind tranzitul gazelor naturale deoarece continuarea contractului timp de un an nu ne avantajează", le-a spus jurnaliştilor Oleksiy Honcharuk.

Luna trecută au avut loc la Bruxelles discuţii privind gazele naturale între Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, dar nu s-a ajuns la niciun acord. Negocierile vor continua şi luna aceasta pentru a se ajunge la un acord înainte de ianuarie 2020.

"Este important pentru Ucraina să obţină un contract pe termen lung, deoarece Ucraina şi sistemul nostru de transport al gazelor începe să funcţioneze la standarde europene", a afirmat premierul.

Ucraina sprijină propunerea lui Maros Sefcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru uniunea energetică, pentru un nou contract pe zece ani care să garanteze un volum de tranzit anual minim de 60 de miliarde de metri cubi (bcm) de gaze naturale, cu posibilitatea de a suplimenta cu 30 bcm.

Honcharuk a dat asigurări că obiectivul Guvernului de la Kiev "este să obţină cele mai favorabile condiţii în negocierile cu partea rusă".

"Moscova vrea să obţină un contract extrem de flexibil, fără a-şi lua angajamentul că va tranzita anual un volum substanţial de gaze, în timp ce Kievul vrea clar un angajament legal pentru cantităţi mari şi pe o durată cât mai îndelungată", a apreciat recent Chris Weafer, de la compania Macro-Advisory.

"În cele din urmă, în trei sau patru ani, Rusia nu va mai avea deloc nevoie să folosească ruta ucraineană", a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel