Uber, reacţie după protestul taximetriştilor: Suntem de acord

Oficialii Uber reacţionează după protestul taximetriştilor care a avut loc miercuri, în Bucureşti, în Piaţa Victoriei. 

Oficialii Uber sunt de acord cu ceea ce susţin protestatarii, respectiv că este nevoie de reglementări clare pentru toate tipurile de transport de oraş, se arată într-un punct de vedere transmis, miercuri, Agerpres, de reprezentanţii companiei. "Suntem de acord cu protestatarii că este nevoie de reglementări clare pentru toate tipurile de transport din oraş şi încurajăm orice dezbatere pe această temă. Ne dorim să fim un partener pentru autorităţi. Susţinem reglementarea serviciilor de transport alternative şi, între timp, i-am sprijinit pe toţi partenerii care au dorit să obţină un atestat de şofer profesionist", au precizat responsabilii Uber. 

Aceştia au reiterat faptul că serviciul Uber este 100% fiscalizat şi toate călătoriile vin cu o factură fiscală. Partenerii sunt contractori independenţi care plătesc taxe şi impozite pentru venitul obţinut prin Uber. Compania are o subsidiară locală înregistrată în România şi plăteşte taxe şi impozite în România 

Protest de amploare în Capitală



Peste 1.600 de taximetrişti au protestat miercuri în Piaţa Victoriei, solicitând modificarea Legii taximetriei, astfel încât să poată fi sancţionaţi cei care desfăşoară fără autorizaţie transport public de persoane şi în special transport în regim taxi. 

"Dorim ca Guvernul României să promoveze ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 38 (Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere - n.r.), modificare care se referă la posibilitatea de a sancţiona pe cei care execută transport public de persoane şi în special transport în regim taxi, fără autorizaţie. În acest moment ei nu pot fi sancţionaţi din cauza faptului că există în lege sintagma 'în mod repetat' şi trebuie dovedit acest caracter de repetabilitate", a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Bogdan Dincă, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) Bucureşti. 

Potrivit acestuia, un nou protest, de mai mare amploare, se anunţă pentru 27 - 28 februarie, în cazul în care nu se rezolvă cererile taximetriştilor. 

Vezi şi: Vouchere de vacanță 2019, utilizare. Corina Martin: Trebuie să știți

Proteste. Răzvan Popa: Guy Verhofstadt confirmă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel