UBB Cluj este prima universitate din România care şi-a monitorizat nivelul de radon

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) este prima universitate din România care şi-a monitorizat nivelul de radon în clădiri cu spaţii dedicate procesului educaţional, cercetării şi administraţiei.

'Universitatea Babeş-Bolyai a derulat un proiect pilot în România privind monitorizarea radonului în clădiri proprii, fiind astfel prima instituţie de învăţământ superior din ţară care s-a aliniat legislaţiei recent adoptate în acest domeniu în România. Proiectul, coordonat instituţional de conf. dr. Nicoleta Brişan, a fost derulat prin Laboratorul de Încercări Radon 'Constantin Cosma' (LiRaCC) de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului (FŞIM) în cadrul programului UBB GOES GREEN.

Specialiştii UBB au monitorizat, timp de 3 luni, concentraţia de radon într-un număr de 60 de spaţii', se arată într-un comunicat transmis, luni, de universitatea clujeană. Radonul este un gaz radioactiv prezent în sol, roci şi apă, care se formează continuu prin dezintegrarea uraniului şi toriului. Agenţia Internaţională pentru Studiul Cancerului (IARC) clasifică radonul ca fiind principalul agent de mediu cancerigen, fiind considerat, după fumat, a două cauză în apariţia cancerului pulmonar.

'Pentru stabilirea nivelului concentraţiei de radon s-a aplicat metoda pasivă de măsurare, impusă de legislaţie, măsurătorile de depistare fiind urmate de măsurători active de control acolo unde valoarea concentraţiei de radon a depăşit nivelul de referinţă de 300 Bq/m3 stabilit prin legislaţie. În prezent, în cadrul Laboratorului LiRaCC se proiectează soluţii adecvate de remediere pentru spaţiile UBB în care a fost depăşit nivelul de referinţă', se mai arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel