EXCLUSIV  Țuțuianu, mesaj pentru George Mihăiță: Îl rog să mă ierte

Senatorul PSD Adrian Țuțuianu a ținut să îl felicite pe actorul George Mihăiță pentru ziua sa de naștere.

Țuțuianu a postat mesajul de felicitare pe Facebook și își cere scuze că nu a reușit să onoreze invitația marelui actor. "George Mihăiță a împlinit ieri 70 de ani și pare că se reinventează cu același entuziasm molipsitor! Personalitate marcantă a teatrului și filmului românesc, dâmbovițean născut la Moreni, cetățean de onoare al municipiului și, dincolo de toate, un prieten bun.

Îi mulțumesc din suflet pentru invitația de a-i fi alături, aseară, la evenimentul de lansare a cărții „MIHĂIȚĂ. Reconstituirea unei vieți” și îl rog să mă ierte pentru că, din motive obiective, nu am putut ajunge. La mulți ani!", a scris senatorul. 

Actorul George Mihăiță a oferit un interviu în exclusivitate pentru DC News.

George Mihăiță a avut zeci de roluri în piese de teatru la Teatrul de Comedie, Teatrul L. S. Bulandra, teatrul Național I.L. Caragiale etc., precum și apariții TV, în seriale sau emisiuni de divertisment. A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, "pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București".

În cadrul interviului a dezvăluit secretul său.

"Secretul – cred eu – este să vezi partea plină a paharului", a spus George Mihăiță. "Așa a fost construcția mea de mic", a adăugat acesta.

Idei preconcepute

"Noi suntem tratați de multe ori – și am trecut și eu prin asta – nu prea suntem văzuți în teatru de mulți regizori sau există idei preconcepute. Și despre mine se spunea într-un timp, era un regizor, nu dăm nume, nu are rost, norocul meu că nu era foarte important, spunea că nu-l iau pe Mihăiță în rolul ăla, că râde lumea", a povestit actorul.

Amintim că, în cadrul interviului, George Mihăiță a fost întrebat dacă implicarea în politică a actorului Tudor Chirilă are un impact în spectacolele susținute de acesta. "Nu. Tudor Chirilă are un public al lui și e destul de numeros. El joacă în Tartuffe. Are întotdeauna săli pline. E un foarte bun actor", a declarat George Mihăiță.

DC News vă prezintă, în încheiere, un interviu pe care George Mihăiță l-a acordat în exclusivitate:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel