Turul Poloniei - Jonas Vingegaard, învingător în etapa a 6-a, preia tricoul galben

Danezul Jonas Vingegaard a câştigat etapa a 6-a a Turului ciclist al Poloniei, desfăşurată joi între Zakopane şi Koscielsko, la finalul căreia a preluat tricoul galben rezervat liderului cursei, informează AFP.

Vingegaard, component al echipei Jumbo, a fost cronometrat pe distanţa de 160 km în 4 h 07 min 13 sec, devansându-i pe rusul Pavel Sivakov şi pe australianul Jai Hindeley, alături de care evadase din pluton cu 12 km înaintea liniei de sosire.

Pentru tânărul rutier danez (22 ani), aceasta este prima victorie în circuitul World Tour. El a preluat conducerea în clasamentul general, profitând şi de retragerea fostului lider, germanul Pascal Ackermann, care a decis să renunţe la ultimele două etape ale Turului Poloniei pentru a participa la Campionatul European pe şosea, care are loc în Olanda.

Ediţia a 76-a a Turului Poloniei a fost marcată de incidentul tragic în care ciclistul belgian Bjorg Lambrecht (Lotto-Soudal) şi-a pierdut viaţa în urma unei lovituri la cap după o căzătură, în etapa a 3-a.

În clasamentul general, Jonas Vingegaard are un avans de 4 sec. faţă de Pavel Sivakov, locul al treilea fiind ocupat de Jai Hindley, la 6 sec.

Vineri se dispută etapa a 7-a (ultima) a Turului Poloniei 2019, între Bukovina Resort şi Bukowina Tatrzańska, pe distanţa de 153 km.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel