Turneu Doha. Maria Sharapova - Monica Niculescu. Românca, sinceră după victoria carierei: Nu am avut ritm

Monica Niculescu a reuşit surpriza zilei de luni la turneul Premier 5 de la Doha, învingând-o pe Maria Şarapova, scor 4-6, 6-4, 6-3. 

Sportiva din Slatina a câştigat 12 dintre ultimele 13 puncte şi îşi va afla, marţi, adversara din turul doi.

La conferinţa de presă, Monica Niculescu a detaliat schimbarea survenită după primul set, care a durat o oră şi un minut, scrie Prosport.

"La început, stăteam în spatele liniei de fund şi doar mă apăram. Cred că, la un moment dat, serviciul meu s-a îmbunătăţit puţin: am reuşit câteva lovituri câştigătoare şi am avansat în teren. Astfel, dintr-o dată, nu mă mai apăram doar - aşa cum făcusem în primul set. Cheia a fost să înţeleg puţin jocul ei şi ceea ce face, pentru că nu aveam niciun fel de ritm. Dar, cred că nici ea nu a avut ritm, pentru că eu joc ciudat!"

"Cu slice-ul am avansat şi am lovit mai lung. Mă bucur că am trecut mai departe. Nu este uşor să învingi astfel de jucătoare în setul trei. Când scorul este 3-3, întotdeauna joacă din ce în ce mai bine, aşa că sunt mulţumită că am reuşit să domin momentul şi să câştig", a declarat Monica Niculescu.

Monica Niculescu se află pe locul 92 mondial.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel