Turism România. Câţi bani au lăsat străinii în ţara noastră

Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective din Româna a fost de peste 2,211 milioane, în primele nouă luni ale anului 2018, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 5,236 miliarde de lei, adică o medie de 2.367 lei/persoană, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în primele nouă luni din 2018, l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (57,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,8% din total. Cel de-al doilea motiv l-a reprezentat călătoriile în scop particular (42,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (67,6%). Călătoriile în scop particular includ: călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi. 

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,2%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,2%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,3%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,6%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 39,4% au însemnat cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cele pentru achiziţionarea de cadouri şi suveniruri (36,8%). 

Nivelul cheltuielilor pentru închirierea de autoturisme

Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 49,2% din totalul cheltuielilor pentru transport, în timp ce bugetul alocat pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri a reprezentat 39,5% din total.  Potrivit INS, aproape jumătate dintre nerezidenţii sosiţi în România (48,9%) şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar circa o treime (33,8%) au preferat să se ocupe singuri de organizarea vacanţei. 

Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,5% din numărul total de turişti), urmat de autoturismele proprii (11,2%), autocare şi autobuze (7,7%), alte mijloace - tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc. (1,6%). Statistica oficială relevă, totodată, că, în al treilea trimestru al anului, numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 938.300, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,168 miliarde de lei. 

Vezi şi: FRR. Petiție online pentru demisia șefului Federației Române de Rugby

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel