Urmărește emisiunea live


Turcia: "Poporul turc nu mai sprijină aderarea la UE"

Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat joi că societatea turcă nu mai sprijină aderarea la Uniunea Europeană din cauza 'dezamăgirii și a resentimentelor' provocate de ascensiunea islamofobiei și a sentimentelor antiturce în interiorul Uniunii, transmite DPA.

'Poporul turc nu mai sprijină acest proces (de aderare la UE) pentru că există dezamăgire și resentimente din cauza unei asemenea ascensiuni a islamofobiei și a prezentării denaturate a Turciei', a declarat ministrul Cavusoglu la Istanbul, într-un discurs ținut cu prilejul unui forum internațional organizat de radio-televiziunea de stat TRT.

Negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, lansate în 2005, se află într-un punct mort, UE criticând în special opresiunea declanșată de regimul de la Ankara după puciul eșuat din iulie 2016. Liderii celor 28 de state ale UE se reunesc joi și vineri, la Bruxelles, pentru un summit la care situația acestor negocieri se va afla printre punctele de discuție.

În discursul rostit joi, Mevlut Cavusoglu a insistat pe necesitatea unui răspuns comun la criza refugiaților sirieni, subliniind că Ankara 'nu vede cooperare și împărțire a poverii' din partea UE în această chestiune, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel