Tulcea: Autocar cu 40 de pasageri, accident. Două persoane, la spital

Imagine simbol
Imagine simbol

Două persoane au fost rănite, joi după-amiază, în satul tulcean Nufăru, în timpul unui eveniment rutier în care a fost implicat un autocar cu aproape 40 de pasageri la bord.

Autocarul efectua o cursă ocazională între Murighiol și București, atunci când, la ieșirea din satul Nufăru, în apropierea unei curbe în pantă, șoferul a scăpat de sub control autovehiculul, cel mai probabil din cauza unei defecțiuni tehnice.

Nemaiputând frâna, autocarul a continuat să coboare panta, iar pentru a preveni o tragedie, șoferul a tras autovehiculul în afara carosabilului, acesta oprindu-se într-un șanț.

'Șoferul autocarului nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar IPJ continuă cercetările pentru lămurirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul. De asemenea, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier va verifica starea tehnică a autovehiculului', a declarat pentru șeful Serviciului Cabinet al IPJ Tulcea, comisar șef Lucian Țugui, pentru Agerpres.

După evenimentul rutier, toate persoanele aflate în autocar au coborât cu bagajele pe marginea drumului în așteptarea unui alt autovehicul care să-i transporte la destinații.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta a asigurat intervenția, astfel încât integritatea pasagerilor să nu fie afectată.

Doi din cei aproape 40 de călători din autocar au fost internați în Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Tulcea. În funcție de rezultatul investigațiilor medicale, conducerea SJU va stabili dacă cei doi răniți rămân internați la Tulcea sau vor fi transferați în alte unități spitalicești din țară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel