Tulcea: Subvenţiile pentru căldură şi transport public ar putea scădea anul viitor

Nivelul subvenţiilor acordate de Primăria municipiului Tulcea la energia termică şi transportul în comun ar putea scădea anul viitor, pentru ca până în anul 2022 aproape 40 de străzi să fie reparate, a declarat presei, joi după-amiază, primarul Constantin Hogea. 

Situaţia este cauzată în principal de numărul mare al sesizărilor primite din partea tulcenilor pe tema infrastructurii rutiere şi a deficitului cu care se confruntă autoritatea publică după ce a preluat plata asistenţilor şi însoţitorilor persoanelor cu deficienţe.

'Deficitul de anul acesta este în jur de 20 milioane de lei, din care 15 milioane de lei vine doar din preluarea plăţii asistenţilor sociali. De altfel, bugetul anual doar pentru asistenţa socială este de 60, 70 de milioane de lei, iar foarte mulţi bani pleacă şi pe subvenţia la energia termică şi la transportul în comun. E foarte posibil ca anul viitor să nu mai putem acorda subvenţia la energie termică şi la transportul public la nivelul de acum, pentru că la situaţii de criză trebuie adoptate şi măsuri de criză', a menţionat primarul.

El a amintit că în fiecare an autoritatea locală suportă circa 50% din preţul energiei termice furnizată populaţiei în sistem centralizat, precum şi subvenţia acordată unor categorii de persoane care călătoresc cu mijloacele de transport public. 'Este foarte posibil ca anul viitor să nu mai acordăm aceste subvenţii decât în procente foarte mici, pentru că ăsta este bugetul şi trebuie să ne creionăm nişte priorităţi.

Masterplanul de reabilitare a infrastructurii rutiere este o prioritate a Primăriei. Sunt aproape 40 de străzi pe care vrem să le reparăm cu tot cu trotuare pentru a rezolva această doleanţă a tulcenilor. Pentru anul acesta, sursa este bugetul primăriei, iar pentru anii viitor suntem dispuşi să luăm un credit bancar pentru a acoperi deficitul', a mai spus primarul Hogea. Potrivit sursei, anul acesta autoritatea locală are fonduri pentru reabilitarea a nouă străzi, anul viitor doreşte să repare 14 străzi, iar în 2021 vrea să reabiliteze 15 străzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel