”Astăzi, 28.08.2018, ministrul justiției, prof.univ.dr. Tudorel TOADER, va susține o declarație de presă, la ora 18.00, la sediul Ministerului Justiției.” a anunțat Ministerul Justiției.
DCNews transmite LIVE TEXT:
Voi face o scurtă declarație de presă, declarația nu reprezintă o replică sau o polemică față de unele afirmații, declarații recente din spațiul public.
Sunt doar simple precizări.
Decizia de declanșare a procedurii de evaluare a procurorului general de la PÎCCJ nu a fost luată exclusiv pe baza unor circumstanțe sau împrejurări recente. Cu ceva timp în urmă spuneam că vine o vreme când fiecare dintre noi trebuie să fie evaluat în legătură cu activitatea pe care o desfășoară.
Cooperarea normală personală sau instituțională este posibilă și necesară în condițiile unor comportamente normale.
În mod rezonabil, nu se susține afirmația potrivit căreia evaluarea procurorului general poate fi considerată o formă de presiune, exercitată în legătură soluționarea unor dosare, referitoare la protestul din 10 august 2018, respectiv la Dosarul Revoluției, în condițiile în care acest din urmă dosar trenează de foarte mult timp. Într-o astfel de logică, o atare evaluarea devine imposibil de realizat, deoarece permanent se află și se vor afla spre soluționare dosare cu rezonanță socială.
La începutul lui 2017, procurorul general se arăta indignat susținând că nu mai există niciun protocol, arătând că a existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public și Serviciile de Informații și că, citez: ”Eu mereu mi-am pus următoarea problemă, acest protocol nu există, eu nu mi l-am însușit și nu mergem înainte cu astfel de inginerii. Ca să zic așa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de Procedură Penală. Doamne, Dumenezeule!”. Procurorul general făcea aceste declarații în condițiile în care în decembrie 2016 tocmai semnase personal un nou protocol și-l ”abrogase” pe cel din 2009.
În 19 martie 2018, i-am solicitat procurorului general să demareze procedura de desecretizare a protocolului din 2009, singurul protocol de care la acel moment aveam cunoștință. Pe 20 martie 2018, am primit de la PÎCCJ respectivul protocol, mai puțin ultimele două pagini, care au fost primite ulterior cu o motivare greu de acceptat la nivelul la care ne aflăm, în sensul că cel ce a tras la xerox protocolul nu a observat și ultimele două foi s-au lipit.
Tot pe 20 martie, am primit la Ministerul Justiției protocolul privind organizarea cooperării dintre SRI și PÎCCJ pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii, protocol cu caracter secret. Dat fiind caracterul secret, ca ministru al Justiției, nu aveam voie să-l fac public sau să fac referiri la conținutul acestuia și, evident, nu aveam competența să inițiez vreo procedură de desecretizare. Respectivul protocol a fost trimis și la CSM, cei abilitați l-au citit, după care și-au pus aceeași problemă: de ce l-au trimis, ce să facem cu el? Prin urmare, CSM, cu adresă oficială, l-a retrimis la PÎCCJ.
Trimiterea respectivului protocol la MJ și la CSM nu absolvă sub nicio formă pe semnatarii acestuia.
Ce puteam face cu el dacă nu aveam voie la niciuna dintre procedurile enunțate și repetate, cu atât mai mult cu cât protocolul din 2009 a fost desecretizat în condițiile în care în decembrie 2016 fusese ”abrogat” de noul protocol.
În articolul final al protocolului se prevede textual că ”la data intrării în vigoare a prezentului protocol se abrogă protocolul din 2009”. Cu toții știm sau ar trebui să știm că abrogarea se referă numai la ieșirea din vigoare a actelor normative. Dacă semnatarii protocoalelor au înțeles să precizeze explicit că protocolul se abrogă înseamnă că-n reprezentarea dânșilor, respectivele protocoale aveau valențe juridice de acte normative, valențe care evident nu pot fi conferite decât de către organele abilitate, cu respectarea legii 24, adică a normelor de tehnică legislativă.
Apreciez să reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept și a cetățenilor că-n 2018 e desecretizat un protocol din 2009, protocol care fusese ”abrogat” din 2016, precum și faptul de a nu se face nicio referire la existența protocolului din 2016. Reafirm că într-un stat de drept, protocoalele au caracter nefiresc. Avem Constituție, o bogată jurisprudență constituțională, avem Coduri de Procedură Penală, norme juridice de natură să permită o bună interpretare și o corectă aplicare a legii, care este incidentă într-o cauză sau alta.
Legalitatea respectivelor protocoale poate fi stabilită numai de către instanța de contencios administrativ. Pe date de 19 martie 2018 printr-o adresă am solicitat oficial PÎCCJ să ne transmită situația protocoalelor pe care le are încheiate din 2005 până-n prezent de cooperare instituțională. Pe 3 aprilie 2018, PÎCCJ a transmis către MJ faptul că în evidențele dânșilor figurează ca fiind încheiate următoarele documente de cooperare instituțională, documente care sunt enunțate sub aspectul denumirii titlului care, în total, la momentul respectiv, erau în număr de 8.
Se face referire la protocolul din 2009, clasificat ca strict secret, cu precizarea că unele dintre prevederi și-au încetat efectele prin abrogarea expresă în urma încheierii protocolului din 2016.
La punctul 5 din respectiva scrisoare se face referire la protocolul din 2016 cu precizarea faptului că protocolul este în vigoare. Ni se răspundea că protocolul este în vigoare și a fost încheiat în baza prevederilor OUG 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică din procesul penal. OUG 6/2016 a fost adoptată în 11 martie 2016, dar protocolul a fost încheiat în decembrie 2016. De la data OUG până la data redactării protocolului au trecut 9 luni fără protocol și ne întrebăm cum oare o fi funcționat justiția dacă n-aveam așa ceva.
Revin la indignarea protocolului general din debutul lui 2017 care spunea că nu lucrăm cu astfel de inginerii pentru că avem CPP după care ne desfășurăm activitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
