La nici o "aruncătură de băț" de granița cu România, în Ținutul Herța, un om cu har a ridicat cu multă trudă și dragoste pentru Dumnezeu, în numai câțiva ani, un lăcaș de închinăciune pentru români. Mihail Jar, starețul Mânâstirii Bănceni, a reușit ca pe lângă acest lăcaș să adune câteva sute de copii orfani sau cu boli incurabile.
Povestea copiilor de la Bănceni începe undeva la începutul anilor 2000, atunci când o mână de "țânci", care abia învățau să pășească, orfani sau abandonați de familie din cauza unor boli grele, au fos strânși de părintele Jar din toate colțurile Ucrainei la mânăstire, mai exact la Molnița, la circa doi kilometri de actualul ansamblu mănăstiresc, unde s-au pus bazele "Satului copiilor", așa cum este astăzi cunoscut.
În timpul micului spectacol
De la cei câțiva copii de la vremea respectivă, astăzi s-a ajuns la peste 400, de care starețul Mihail Jar se îngrijește ca un tată. Copiii de atunci au ajuns acum oameni în toată firea, unii dintre aceștia continuând studiile universitare, căsătorindu-se, iar pentru cei mai mulți mânăstirea, prin grija părintelui Jar, le-a asigurat câte o locuință și cele necesare pentru a porni în viață.
Astăzi, lângă mănăstire, părintele Jar a ridicat un nou orfelinat, doar pentru câteva zeci de copii cu deficiențe multiple. Părintele Jar nu a putut să ne însoțească în scurta noastră vizită.
În schimb, părintele Sava, un bucureștean care a ținut să îmbrace haina monahală în ținutul Bucovinei de Nord, ne-a fost călăuză la orfelinat, o clădire care poate fi asemuită unui hotel de trei-patru stele. "E o lucrare mare. E ușor de făcut, dar de întreținut este foarte greu", ne-a dezvăluit părintele.
Părintele Sava, un bucureștean care a îmbrăcat haina monahală în Bucovina de Nord, alături de primarul Daniel Tudorache
Edilul Sectorului 1 nu a venit cu mâna goală, a ținut să aducă câteva sute de cadouri pentru orfanii de aici. Cum am intrat în orfelinat, câteva zeci de ochi au început să apără după ușile întredeshise, la care părintele Sava i-a îndemnat să iasă din camere. În câteva minute, cei care puteau să facă câte ceva au început să instaleze o mică orgă, să aducă câteva scaune, și încet, încet au început să apară și micii "artiști". Unii cu ajutorul scaunelor cu rotile, alții pășind încet, dar hotărât din cauza unor handicapuri spre mica "scenă" improvizată.
"Ziua este pe sfârșit, vine noaptea încet,
Mama iară s-a gândit, ce pot eu să fac,
Cât de tristă îi este ei să stea singurică,
Unde sunt copiii săi ce-i spuneau mămică,
Va veni ea oare când, ușile vor fi deschise,
Și trăia cu ei în gând, și credea în vise,
A venit în sfârșit într-o toamnă tristă,
Lângă ușă s-a oprit, dar era închisă...",
sunt câteva versuri dint-un cântec al copiilor pe care au ținut să ni-l prezinte, în care tema a reprezentat-o mama, persoana cea mai dragă a fiecărui copil, dar de care aceștia nu au putut să se bucure.
Daniel Tudorache, copleșit de ce a văzut și cu lacrimi în ochi, cu greu a reușit să împartă din cadourile aduse.
L-am cunoscut pe Ștefan, un copil fără mâini, care în numele celor din orfelinat a ținut să spună câteva cuvinte: "Suntem bucuroși de această vizită, o vizită frățească, pot spune. Pentru noi, atunci când vine cineva aici, reprezintă o surpriză. Vă mulțumim, domnule primar, pentru grija de care ați dat dovadă în acest moment și sunt convins că și în continuare nu ne veți uita, iar noi, cei de aici, ne vom ruga pentru sănătatea dumneavoastră și a familiei dumneavoastră, dar și pentru oamenii din Sectorul 1".
Părintele Sava nu a ocolit să spună cum l-a cunoscut pe Ștefan în urmă cu câțiva ani la un orfelinat de stat, unde acesta s-a prezentat în ucraineană așa cum este: "Eu sunt bolnav. N-am mânuțe, mi-e greu să mă îmbrac, mi-e greu să mănânc, dar Dumnezeu a pus în trupul ăsta o inimă care vă cuprinde pe toți. Vorbele acelea eu le țin minte, pentru că aceste vorbe mi-au intrat direct la inimă, iar de atunci, toți care te-au cunoscut și te cunosc îți apreciază dragostea pe care o ai pentru cei din jurul tău și pe care o ai față de Dumnezeu. Cuvintele tale, Ștefane, m-au mișcat enorm, iar cu aceste cuvinte am rămas în inimă, așa cum ai spus atunci că ne cuprinzi pe toți, sunt sigur că ne cuprinzi și acum. Atunci simțea cu inima, dar acum simte cu sufletul", a mai spus părintele Sava.
Ștefan: "Eu sunt bolnav. N-am mânuțe, mi-e greu să mă îmbrac, mi-e greu să mănânc..."
Aici, în fiecare cameră stau 4-5 copii de care se îngrijește o femeie care este strigată "mamă". Dormitoarele sunt exemplare, fiecare cu baia sa, adaptată la cerințele ficărui copil.
Rar vezi un suflet de om cu atâta dorință de viață, așa cum am putut vedea aici, la Mănăstirea Bănceni, iar pentru delegația românilor condusă de primarul Sectorului, Daniel Tudorache, a reprezentat o lecție de viață care nu poate fi uitată niciodată.
Un colț al unei camere a orfelinatului de la Bănceni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
