Urmărește emisiunea live


Tudor Octavian semnalează o premieră pentru Traian Băsescu

Scriitorul şi jurnalistul Tudor Octavian a atras atenția, vineri, la România TV, asupra unei situații în premieră în ceea ce îl privește pe fostul președinte Traian Băsescu.

Fostul președinte Traian Băsescu s-a prezentat, vineri, la Parchetul General. Acesta a fost citat de procurori pentru a i se aduce cunoștință faptul că este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, într-un dosar legat de vânzarea unui teren din Băneasa către omul de afaceri Costel Cășuneanu.

La sosirea la Parchetul General, Traian Băsescu nu a vrut să dea detalii.

"Am dat declaraţie", le-a spus Traian Băsescu jurnaliştilor, la ieşirea de la Parchet.

Întrebat dacă poate justifica provenienţa banilor cu care a cumpărat terenul din cartierul Băneasa, pe care l-a vândut cumnatei lui Costel Căşuneanu, acesta a spus că "da".

Fostul preşedinte nu a vrut să dea mai multe detalii legate de prezenţa sa la Parchetul General, fapt remarcat și de către jurnalistul Tudor Octavian, prezent vineri după-amiază în platoul România TV.

"Este pentru prima oară când dl Băsescu are în față 10 microfoane și nu are nimic de spus. Începând de azi, dânsul are un alt statut, are statutul de cointeresat, ca să spun așa, că nu îi spun calitate, pentru că e o eroare să vorbim de calitatea de inculpat. E ca și cum ai spune calitatea de părinte și calitatea de inculpat. Statul domniei sale se schimbă acum. Și nu numai domnia sa a fost chemat acolo. În acel proces apare și familia...", a comentat Tudor Octavian.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel