Tudor Ciuhodaru, după masacrul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca (Buzău): Solicit adoptarea de urgență! Legea va salva vieți!

Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Un bolnav internat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău ar fi omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, alți patru pacienți și a rănit alți nouă. Acesta a devenit violent și a lovit cu un obiect metalic luat din spital. Tudor Ciuhodaru solicită adoptarea de urgență a unei legi care, susține el, va salva vieți.

„Solicit adoptarea de urgență! Această lege va salva vieți. Până când nu va fi adoptată colegii mei și personalul didactic vor fi în continuare amenințați și loviți. Ultimul caz a fost chiar azi: 4 morți și 9 răniți. 4 din 5 cadre medicale sunt molestate fizic sau verbal. Suntem pe un teren minat!

Proiectul meu de lege (redepus pe 24.04.2019, pentru care am cerut adoptarea în procedură de urgență) este primul care prevede o nouă încadrare juridică - cea de ultraj - precum și înăsprirea pedepselor pentru cei care agresează personalul medical sau didactic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Apreciem că acest lucru va duce la descurajarea unor astfel de situații și va permite cadrelor medicale și didactice să poata actiona eficient în interesul pacientilor și al elevilor.

Concret proiectul meu de lege prevede ca agresarea personalului medical și didactic (aflat în timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu) să fie încadrată la ultraj, similar cu cea a poliţiştilor şi jandarmilor, iar astfel pedepsele să fie majorate cu 50%.

Toate aceste profesii sunt au drept scop binele cetățeanului, dar, în timp ce politiștii și jandarmii au și pregătirea și echipamentul necesar pentru a răspunde unor astfel de agresiuni, personalul medical sau didactic este expus direct la astfel de situații iar agresarea acestuia în timp ce își desfășoară activitatea se poate solda chiar cu pierderea vieții celor tratați în acel moment sau cu traume asupra elevilor.

Motivele acestui demers legislativ sunt clare:

Pe de o parte din ce în ce mai mulţi dintre cei care încearcă să salveze vieţi sunt agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi, de multe ori chiar de către cei cărora le salvează viaţa iar pe de alta parte asa zisele sisteme in care s-au investit sute de mii de euro au dovedit doar ca nu exista mijloace eficente de protecție sau că acestea sunt iluzorii. Același lucru se constată și în cazul personalului didactic.

Concret:

1.Pedepsele mult prea blânde au făcut ca numărul și gravitatea acestor fapte abominabile să crească.

2. 4 din 5 cadre medicale sunt molestate fizic sau verbal.

3. Cazurile de violenţă au devenit atât de numeroase încât pun în pericol chiar funcţionarea sistemului medical şi viaţa pacienţilor.

4. Pentru protejarea colegilor mei aflaţi în misiuni de salvare dar şi a pacienţilor pe care îi tratează e nevoie de măsuri ferme.

Situația e similară în învățământ:

1. 2.400 de elevi au insultat și înjurat oamenii de la catedră.

2. 5% dintre ei i-au și lovit.

3. Studiul cerut de Ministerul Educației a fost făcut pe un eșantion reprezentativ (1.207 școli cu un număr 586.000 de elevi).

Prin proiectul meu de lege ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva persnalului medical sau didactic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii se sanctioneaza cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate, la fel ca in cazul celor comise asupra unui politist sau jandarm.

Practic Alineatul (4) al articolului 257, din Legea nr. 286/2009 privind Cod Penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:

,,(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist, jandarm personalului medical și didactic, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate."

Coşmarul ce-l trăiesc în fiecare zi colegii mei din Unităţile de Primire a Urgenţelor şi de la Salvare, puşi să plătească chiar cu propria integritate fizică, poate fi oprit. E nevoie doar ca parlamentarii să voteze acest proiect de lege.

Până la adoptarea acestui proiect de lege cadrele didactice și personalul medical nu în siguranţă!”, a scris, duminică dimineață, Tudor Ciuhodaru pe contul său de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel