Trump TAIE banii pentru Pakistan: 33 de miliarde în 15 ani: Ne-au luat drept IDIOȚI

"Statele Unite au acordat în mod stupid 33 de miliarde de dolari ajutor Pakistanului în ultimii 15 ani, iar ei nu ne-au oferit în schimb decât minciuni şi înşelăciune, luându-i drept idioţi pe liderii noştri", a scris preşedintele SUA, în postarea sa pe Twitter puţin după ora 07.00 (13.00 GMT).

"Ei adăpostesc terorişti pe care noi îi vânăm în Afganistan, fără mare ajutor. Gata!", a atras atenţia Trump.

Cotidianul New York Times a relatat săptămâna trecută că administraţia Trump ia în considerare foarte serios posibilitatea de a nu mai oferi un ajutor de 255 de milioane de dolari al cărui transfer a fost deja amânat, spunând că Pakistanul nu face suficient pentru a combate grupările teroriste care se află pe teritoriul său.

Relaţiile dintre SUA şi Pakistan, deja în dificultate din timpul administraţiei Obama, care denunţa de asemenea atitudinea ambiguă a Islamabadului, în special faţă de rebelii talibani din Afganistan împotriva cărora SUA luptă de la sfârşitul lui 2001, s-au degradat şi mai mult de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Trump a ameninţat încă din decembrie că nu va mai oferi ajutor Pakistanului. "Oferim sume enorme în fiecare an Pakistanului. Trebuie ca şi ei să ne ajute", a spus Trump la prezentarea strategiei sale de securitate naţională, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel