Trump se declară victima unei hărţuiri nesfârşite

Donald Trump
Donald Trump

Deveniţi majoritari în Camera Reprezentanţilor, democraţii americani intenţionează să se folosească de puternicele comisii ale acesteia, lucru pe care liderul de la Casa Albă, Donald Trump, îl vede ca o "hărţuire nesfârşită a preşedintelui", relatează AFP. 

"Aşadar, acum Adam Schiff (preşedintele Comisiei de Informaţii - n.r.), după ce nu a găsit nicio înţelegere secretă cu Rusia, anunţă că îmi va scruta fiecare aspect al vieţii, atât pe plan financiar, cât şi pe plan personal, deşi nu are niciun motiv să o facă", a scris Trump într-o serie de postări pe Twitter. 


"Fără precedent! O hărţuire nesfârşită a preşedintelui...", a adăugat el



"Republicanii nu i-au făcut niciodată asta preşedintelui Obama", a continuat el, denunţând "continuarea vânătorii de vrăjitoare", aşa cum a numit el ancheta procurorului special Robert Mueller asupra presupuselor legături dintre echipa sa de companie şi Moscova la alegerile prezidenţiale din 2016. În discursul despre Starea Uniunii susţinut marţi în Congresul reunit, el a denunţat, cu o virulenţă rară în această instituţie, anchetele judiciare "ridicole" şi "partizane", făcând referire la investigaţia lui Robert Mueller, care i-a inculpat pe mai mulţi dintre apropiaţii săi.

Vezi şi: Proteste MAI - Justiție. Toader, prima reacție

TVR şi CNA, comisii de anchetă în Parlament. Solicitarea PNL şi USR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel