Trump: Nord Stream 2 ar putea face Germania ''un ostatic'' al Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a spus că are în vedere impunerea de sancţiuni care ar viza gazoductul ruso-german Nord Stream 2 din Rusia spre Europa, avertizând că Germania ar putea deveni un 'ostatic' al Moscovei, relatează miercuri dpa.

'Analizăm această problemă', a spus Trump la Casa Albă întrebat de posibile sancţiuni. 'Protejăm Germania de Rusia şi Rusia primeşte miliarde de dolari din Germania', a menţionat Trump. El a reluat criticile cu privire la eşecul Berlinului în calitate de membru al NATO de a aloca de 2% din PIB pentru cheltuielile din domeniul apărării.

'Cred că Germania se expune unui dezavantaj imens', a apreciat Trump despre contractele din domeniul energiei, adăugând că dependenţa de Moscova chiar face din Germania un ostatic al Rusiei dacă într-adevăr se întâmplă lucruri care sunt rele. Cu toate acestea, preşedintele SUA a subliniat că decizia este în cele din urmă a Berlinului.

'Dacă ei doresc pot, aceasta este într-adevăr o decizie a Germaniei, a apreciat Trump. Senatorii americani au propus deja o legislaţie care ar sancţiona indivizi şi nave care sunt implicate în proiectul Nord Stream 2 în cadrul eforturilor de a afecta exporturile ruseşti de energie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel