Trump - Macron, întrevedere. Vizită la Casa Albă. Subiectele abordate

trump macron
trump macron

Preşedintele american, Donald Trump, îl va primi pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la 24 aprilie, la Casa Albă, a confirmat luni executivul american, relatează AFP.

Emmanuel Macron va avea dreptul la "prima vizită de stat", care include o ceremonie oficială şi un dineu, organizată de preşedintele american de la instalarea sa la putere în ianuarie 2017.

"Această vizită va contribui la întărirea cooperării dintre Statele Unite şi Franţa în privinţa chestiunilor economice şi diplomatice, precum şi a prieteniei dintre cei doi lideri", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.

Potrivit unor surse diplomatice, cu ocazia vizitei sale în Statele Unite, Emmanuel Macron ar putea să se deplaseze la New Orleans, oraş care sărbătoreşte împlinirea a trei secole de la înfiinţare.

Cei doi lideri, care s-au întâlnit în mai multe rânduri, întreţin relaţii bune în pofida anumitor dezacorduri de fond, în special în ce priveşte schimbările climatice.

Laude pentru Macron

Şeful statului francez, care a deplâns decizia preşedintelui Statelor Unite de a se retrage din Acordul de la Paris, şi-a exprimat deschis speranţa că "prietenul" său Trump îşi va schimba părerea în lunile sau anii ce urmează.

[citeste si]

Emmanuel Macron l-a primit pe Donald Trump cu covorul roşu în iulie la Paris, invitându-l să asiste la parada militară de pe Champs-Elysées, după o cină cu soţia în ajun la Tour Eiffel. Donald Trump s-a declarat deosebit de impresionat de "formidabila" defilare, afirmând că doreşte să organizeze şi el una la Washington.

Cu prilejul întâlnirii lor, în septembrie, la sediul ONU, Donald Trump a avut numeroase laude la adresa preşedintelui francez, cu 31 de mai tânăr decât el. "Face o treabă foarte bună în Franţa. Face ce trebuie făcut", a spus liderul administraţiei de la Washington. "Este respectat de francezi şi de americani", a adăugat Donald Trump, citat de AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel