Trump, întâlnire importantă

 Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA, Donald Trump, s-a întâlnit miercuri cu directorii unora din cele mai importante companii din sectorul tehnologiei, în încercarea de a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două părţi şi a promova crearea de locuri de muncă şi schimburi comerciale.

Acesta a fost primul summit major între liderii sectorului tehnologiei şi Donald Trump, care în timpul campaniei electorale a criticat în mod public companii precum Apple şi Amazon. Potrivit echipei de tranziţie a lui Trump, participanţii la reuniune au discutat subiecte precum îmbunătăţirea securităţii cibernetice a SUA, repatrierea profiturilor de peste hotare ale companiilor americane şi accesul pe piaţa chineză. 

"Sunt aici să vă ajut să prosperaţi. Vrem să continuaţi să inovaţi. Nu există nimeni ca voi în lume", le-a spus Trump directorilor prezenţi la reuniune, scrie Agerpres.

Potrivit reporterilor cărora le-a fost permis accesul pentru scurt timp la debutul reuniunii, Trump şi vicepreşedintele Mike Pence au fost înconjuraţi de nume importante din sectorul tehnologiei precum Tim Cook, director general la Apple, Satya Nadella CEO la Microsoft, şi Larry Page de la Alphabet (Google). De asemenea, printre directorii care au mai participat se numără fondatorul şi directorul Amazon, Jeff Bezos, fondatorul şi directorul SpaceX, Elon Musk, directorul operaţional de la Facebook, Sheryl Sandberg şi şeful Oracle, Safra Catz.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel