Trei primari PNL, EXCLUȘI din partid

Trei primari din PNL au fost excluși din partid, fiind acuzați de colaborare cu PSD. 

Primarii PNL sunt din județul Caraș-Severin. Ei sunt acuzați că au colaborat cu PSD și au obținut rezultate slabe la alegerile europarlamentare. 

Este vorba de primarul comunei Grădinari, Ovidiu Firca, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, care au fost excluși în timpul ședinței de miercuri a Colegiului Director Județean al PNL Caraș-Severin, precum și de primarul comunei Forotic, Ionel Romînu, căruia i-a fost retras sprijinul politic în urmă cu aproximativ o lună, potrivit Mediafax. 

De asemenea, în timpul ședinței de miercuri urma să fie propus pentru a fi exclus din partid și primarul comunei Ramna, însă decizia a fost amânată ca urmare a unui deces în familia edilului.

Acuzațiile liderului PNL Caraș-Severin

”Primarul din Grădinari s-a înțeles cu PSD-ul de un an și ceva. Nu l-am exclus în acel moment tocmai să nu treacă la PSD. A continuat cu susținerea PSD și am considerat că este momentul să-l excludem. Primarul din Moldova Nouă, la fel, a făcut noncombat în campania electorală și a avut un rezultat, față de media județului, foarte slab. Mai sunt încă doi primari care au fost în aceeași situație cu primul. A fost exclus și primarul din Forotic de către biroul județean, în urmă cu aproximativ o lună. Mai este un primar, din Ramna, care urma să fie exclus, dar a avut o tragedie în familie și decizia a fost amânată. Toți au candidat acum trei ani pe lista PNL și acum au fost cu PSD-ul”, a afirmat Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, potrivit Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel