Trei angajaţi pentru constituirea unui sindicat. Proiect

Mircea F. Cristian / 20 dec 2017 / 14:38

Un nou proiect de lege va permite ca pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin trei angajaţi.

Deputatul neafiliat Adrian Dohotaru şi deputatul PSD Florin Manole au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care propune modificarea Legii dialogului social 62/2011, potrivit căreia pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin trei angajaţi.

"În România este nevoie de doar trei membri fondatori pentru a înfiinţa un nou partid politic sau o asociaţie, dar e nevoie de 15 angajaţi, toţi din aceeaşi companie, pentru a înfiinţa un sindicat. În condiţiile în care 95% din firmele din România au mai puţin de 15 angajaţi, sindicalizarea la nivelul firmelor mici şi mijlocii este imposibilă. Concret, cerem ca prevederea legală care restricţionează activitatea sindicală să fie schimbată astfel la articolul 3: 'pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin trei angajaţi".

Astfel, creştem asocierea în rândul salariaţilor şi impulsionarea acestora de a constitui mai uşor sindicate', a declarat Dohotaru, într-un comunicat remis miercuri Agerpes. Proiectul propus de cei doi deputaţi prevede că "pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin trei angajaţi".

[citeste si]