Trecutul noii șefe a CSM. Luju.ro o acuză că a distrus viața unui tânăr

oana schmidt haineala csm mfax-42007
oana schmidt haineala csm mfax-42007

Noua președintă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Hăineală Schmidt, nu pare a avea conștiința curată, potrivit În luna iulie, pe masa fostului procuror general, Laura Codruța Kovesi, a ajuns o plângere penală explozivă care putea duce la tragerea la răspundere  a Oanei Hăineală, fostă vicepreședință a CSM și actuală președintă, și  a lui Pavel Vasile, procuror PCA Bacău. Plângerea a fost depusă, pe 3 mai 2012, de un tânăr care a stat 13 luni în spatele gratiilor, acuzat de omor calificat, scrie luju.ro. El a fost eliberat în temeiul articolului 10, litera c, care prevede că fapta nu a fost comisă de inculpat, scrie Lumea Justiției. Vinovatul pentru omor nu a fost găsit. Victimă în acest caz, tânărul a cerut să i se facă dreptate. El a spus că i-au distrus relațiile familiale și sociale și i-au cauzat traume psihice permanente: “Mă visez în detenție, situație din care nu m-am eliberat psihic și pentru care fac tratament”. După acest caz, procurorul Pavel Vasile a fost numit procuror general al PICCJ.

Totul a început în anul 2005, când Nicolae Tigaret a fost acuzat de omor, după ce ar fi tamponat intenționat mașina fostului prieten al iubitei sale. Mașina a căzut de pe pod, iar șoferul a murit. Rechizitoriul a fost emis și instrumentat de Pavel Vasile și confirmat de Oana Hăineală, pe atunci prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bacău.

Tigaret a recunoscut că a avut o altercație cu fostul iubit al prietenei sale și că apoi ei ar fi avut același drum, dar a susținut că nu l-a tamponat. Acest lucru este susținut și de expertiză, din care rezultă că niciuna dintre cele două mașini nu aveau urme de tamponare. Cauza accidentului a fost carosabilul umed. Procurorul Pavel a cerut altă expertiză, care îi susținea cauza, însă ulterior a fost repinsă de Tribunalul Bacău pe motiv de ilegalitate. În ceea ce privește martorii, fosta prietenă a lui Tigaret a declarat că nu-și amintește nimic, dar că bărbatul care se afla cu ea și prietenul ei în mașină a sfătuit-o să spună că au fost loviți din spate. Un al treilea martor a fost un minor, Cornel Zota. El a fost "martorul-cheie". În fața judecătorilor a spus că procurorul Pavel i-a dictat ce să scrie în declarația inițială și apoi l-a înjurat și l-a amenințat cu închisoarea dacă nu semnează. Cum părinții băiatului lipseau, declarația a mai fost contrasemnată de un martor asistent, despre care se crede că a fost inventat. La 13 luni după ce a fost închis, Tigaret a fost eliberat de Tribunalul Bacău, după cercetări minuțioase. Parchetul a făcut apel, care a fost repins de Curtea de Apel Bacău. Recursul a fost declarat personal chiar de procurorul Pavel, în calitate de șef al Parchetului Curții de Apel Bacău.

     

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel