Transfer îndrăzneț la FC Viitorul

Sport
Sport

Mijlocaşul Andrei Târcoveanu a semnat, joi, un contract valabil până în vara anului 2023 cu echipa de fotbal FC Viitorul, a anunţat clubul patronat de Gheorghe Hagi pe site-ul său oficial.

În vârsta de 21 de ani, Târcoveanu a fost format de Dinamo Bucureşti, iar în sezonul trecut a jucat la Gaz Metan Mediaş. El a fost component al loturilor naţionale de juniori. Vreau să mulţumesc clubului Viitorul pentru că mi-a întins o mână de ajutor. Sper să nu dezamăgesc, o să muncesc în fiecare zi cât de mult pot şi sper să reuşim să ne îndeplinim obiectivul, a spus Târcoveanu. Fotbalistul a menţionat că în alegerea sa a contat proiectul care este la Ovidiu de mulţi ani, locul în clasament şi faptul că va lucra cu Gheorghe Hagi.

Obiectiv important pentru tânărul jucător

El a precizat că nu a avut o importanţă prea mare faptul că la FC Viitorul se dă credit tineretului: Nu mă bazez pe regula jucătorului Under-21. Vreau să demonstrez un jucător de valoare, nu neapărat că sunt junior. Vreau să îmi impun jocul. Cunosc mulţi băieţi de la echipa naţională şi de la meciurile de juniori, băieţii m-au primit foarte bine. Este un grup frumos, a mai spus Târcoveanu. Andrei Târcoveanu a afirmat că a venit la FC Viitorul cu gândul de a câştiga fiecare meci, pentru îndeplinirea obiectivelor. Noul component al echipei FC Viitorul a mai spus că doreşte să joace cât mai mult şi cât mai bine. 

VEZI ȘI:

Răzvan Marin, transfer. Internaționalul român a făcut lumină privind plecarea

Ianis Hagi, transfer. Un nou gigant a intrat în bătălia pentru român

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel