Trăinicia unei relaţii de cuplu: 10 întrebări esenţiale pentru succes

Oamenii de ştiinţă au identificat 10 întrebări esenţiale pentru a verifica trăinicia unei relaţii de cuplu.

Zece întrebări 'esenţiale', puse înaintea îmbarcării într-o relaţie serioasă, pot contribui la succesul cuplurilor, sugerează un studiu realizat recent în Marea Britanie, citat vineri de Press Association. Relaţiile de cursă lungă rezistă atunci când sunt clădite pe prietenie, respect, aşteptări realiste, interese comune şi umor.

Mărturiile unor cupluri, avocaţi specializaţi în divorţuri, mediatori şi judecători i-au ajutat pe oamenii de ştiinţă să identifice zece aspecte cheie ale unei relaţii pe care partenerii de viaţă le pot utiliza pentru a afla dacă au şanse să rămână împreună şi să reziste testului timpului. În plus, repetarea acestui exerciţiu poate ajuta cuplurile să îşi cultive în timp relaţia, notează sursa citată.

Cele zece întrebări sunt:

- Suntem o alegere bună unul pentru celălalt?
- Avem o relaţie de prietenie solidă?
- Ne dorim aceleaşi lucruri în relaţia noastră şi de la viaţă?
- Aşteptările noastre sunt realiste?
- În general, vedem ce e mai bun unul la celălalt?
- Depunem amândoi efort pentru a menţine relaţia vie?
- Simţim amândoi că putem discuta liber şi putem comunica problemele unul altuia?
- Suntem amândoi determinaţi să cooperăm în vremuri grele?
- Când ne confruntăm cu situaţii dificile vom trage din greu pentru a o scoate la capăt?
- Beneficiază fiecare dintre noi de susţinerea celor din jur?

Studiul, realizat la Universitatea Exeter, a fost susţinut de baronesa Fiona Shackleton, o celebră avocată din Marea Britanie specializată în divorţuri, care a reprezentant personalităţi precum Prinţul Charles, Paul McCartney sau Liam Gallagher. 'Sigur că fiecare relaţie este diferită şi este important ca partenerii de cuplu să clădească relaţii semnificative pentru ei, însă am descoperit că relaţiile care rezistă au în comun câteva calităţi fundamentale', a declarat Anne Barlow, cadrul didactic la Universitatea Exeter şi cea care a condus studiul.

Cultivarea relaţiei în timp

'Majoritatea sunt cupluri care şi-au ales un partener cu care se potrivesc şi au (dezvoltat) moduri de a naviga cu succes prin vremurile stresante', a adăugat ea. 'Aceste zece întrebări esenţiale îi pot ajuta pe oameni atunci când doresc să afle dacă sunt compatibili cu o persoană cu care vor să îşi împartă viaţa şi semnalează importanţa rezolvării problemelor atunci când acestea apar, dar şi a cultivării relaţiei în timp', a subliniat Barlow.

La rândul său, baronesa Shackleton a declarat că în cei peste 40 de ani de carieră ca avocat specializat în divorţuri a observat că 'peste 50% dintre cei care m-au consultat în legătură cu un divorţ mi-au spus că au realizat, fie înainte sau imediat după ce s-au căsătorit, că sunt profund incompatibili cu partenerii lor'.

Pe de altă parte, ca fostă guvernatoare de şcoală, Shackleton a menţionat că mare parte din programele şcolare sunt direcţionate către educaţia pe teme de sex, droguri sau alcool, însă informaţiile sunt 'prea puţine sau deloc despre cea mai importantă decizie pe care o ia o persoană, respectiv cu cine te aşezi la casa ta şi ai copii'.

Instrument educaţional şi măsură de prevenţie

De asemenea, baronesa a adăugat că observând de-a lungul timpului 'durerea nerostită a copiilor care suferă când părinţii lor se separă', a simţit 'nevoia de a sponsoriza un proiect care explorează ceea ce face ca o relaţie să aibă succes şi modul cel mai bun în care pot fi maximizate şansele de reuşită'. Ea a adăugat că îşi doreşte ca rezultatele să fie prezentate în şcoli ca 'instrument educaţional şi măsură de prevenţie'.

La studiu au luat parte zece avocaţi şi mediatori specializaţi în divorţuri, doi judecători, 43 de cupluri căsătorite de zece ani sau care s-au separat în această perioadă şi zece cupluri homosexuale şi heterosexuale care au trăit împreună, căsătorite sau în uniuni civile, în ultimii 15 ani.

Avocaţii şi judecătorii au identificat patru motive comune care conduc la destrămarea relaţiilor de cuplu.

Acestea sunt: incompatibilitatea, aşteptările nerealiste, eşecul de a rezolva împreună problemele şi nereuşita în cultivarea relaţiei.

Vezi și: Broscuța Romeo, probleme în dragoste: Nu şi-a găsit încă 'Julieta'


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel