Traian Băsescu: ”Vai de cel care va primi lovitura SUA”. Marea încercare în NATO

Traian Băsescu a vorbit, la Realitatea TV, despre conflictul SUA - Iran, condițiile în care va reacționa SUA și amploarea răspunsului american, dar și despre marea încercare pentru statele NATO. 

Mesajul SUA, tradus de Băsescu: Dacă Iranul vrea război, SUA îl vor încheia repede

”Cred că iranienii și-au prezentat la maximum capabilitățile de lovire cu rachete balistice, asta e tot ce au reușit să facă. Dacă atacul asupra bazelor militare americane din Irak ar fi fost unul cu efecte distructive majore, ar fi existat de mult reacția americană.” a subliniat Traian Băsescu, la Realitatea. El a afirmat: ”Cred că ceea ce descrie cel mai bine situație în care cele două state se află este declarația ministrului Apărării care spune foarte clar că SUA nu vor o escaladare militară a tensiunilor cu Iranul, dar sunt pregătite să termine un război. Cu alte cuvinte, nu vor să înceapă un război, dar dacă Iranul ține neapărat să pornească un război, va fi război și-l vor termina repede”. 

Raza de acțiune a rachetelor iraniene

Totodată, Traian Băsescu a mai afirmat, întrebat la ce acțiuni ale Iranului ne putem aștepta, că ”acest tip de lovituri cu rachete balistice, care, trebuie spus, încă din 2010, atingeau o rază de acțiune de 2.500 de kilometri, probabil, în momentul de față, sunt la rangul de rachetă cu rază medie de acțiune la distanța maximă de lovire, la 5.000 de kilometri, și cam aici se va învârti reacția Iranului, la a lansa astfel de rachete. Sigur, cu ele nu poți afecta nici bazele militare americane, nici portavioanele din Oceanul Indian sau Golful Persic. E mai mult o agitație care s-ar putea să le facă rău.”

Reacția distructivă a SUA. ”Vai de cel care va primi lovitura americană”

Despre ce va spune Trump, Băsescu afirmă că ”în niciun caz SUA nu vor da lovituri în afara teritoriului Iranului. Dacă se va pune problema unei reacții americane, va fi cu lovituri pe teritoriul Iranului și vor fi lovituri grele, nu se compară din punct de vedere al capacității distructive. Imaginați-vă ce putere gigantică e în jurul Iranului, dacă privim numai la portavioanele care sunt în zonă, plus avioanele F-35 ridicate ieri în aer în număr de 53. N-aș vrea să fiu în pielea celui care trebuie să ia o decizie, pe de-o parte. Pe de altă parte, vai de cel care va primi lovitura americană.”

Marea încercare pentru NATO

”Mă aștept ca NATO să fie total solidar cu America. Am și uitat, dar nu America a început. Aduceți-vă aminte că Ambasada SUA era atacată la Bagdad și că dl general Soleimani era pe acolo fără treabă, chipurile. Nu SUA au dat prima lovitură. SUA nu ar lăsa niciodată umilința să meargă atât de departe, încât, după ce le ataci o ambasadă, să te aștepți să-ți ceară să faci negocieri. Nu, vor reacționa militar.” a mai subliniat Traian Băsescu. A adăugat că marea încercare astăzi este solidaritatea statelor membre NATO: ”Altfel, ne place să avem confirmarea Americii la fiecare summit NATO că articolul 5 va fi în vigoare. Ori, astăzi, America are nevoie de solidaritate politică, nu militară” a precizat Băsescu. 

Totodată, Traian Băsescu a mai spus, despre situația din Iran, că era una foarte dificilă, fiind manifestări împotriva regimului soldate cu 1.500 de protestatari împușcați și peste 12.000 de arestări. ”Deci regimului ayatollahului nu e atât de iubit precum pare. Acest general era popular datorită propagandei, era ca un soi de erou național, dar regimul nu stă bine deloc, se trăiește greu în Iran” a subliniat Traian Băsescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel