Urmărește emisiunea live


Traian Băsescu demască jocul lui Klaus Iohannis

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a analizat la România TV cele mai recente declaraţii ale preşedintelui Iohannis.

"Este în limite constituţionale Iohannis, dar şi joacă. Le-a dat un semnal tuturor partidelor. Majoritatea se demonstrează prin vot în Parlament, nu prin declaraţii la consultări. Iohannis nu va crede nimic pe cuvânt, la fel am făcut şi eu. Guvernele trec sau nu în Parlament. E dreptul preşedintelui de a verifica majorităţile la vot în Parlament. Responsabilitatea formării majorităţii este a premierului desemnat", a spus Băsescu.

Actualul senator crede că Iohannis are puteri mari în această situaţie.

"Decizia la nominalizare este la preşedinte, care din discuţiile cu partidele poate trage o concluzie sau alta, sau poate trage concluzia că nu sunt concludente discuţiile din punct de vedere al majorităţii, apoi îşi asumă desemnarea unui premier, care are 10 zile să prezinte Parlamentului un program, care să fie supus votului în plen. Cu ocazia votului va afla preşedintele şi ţara dacă acel premier a reuşit să facă o majoritate sau nu. Prim-ministrul desemnat care nu reuşeşte pleacă acasă, se reiau consultările, face a doua desemnare şi de regulă a doua sigur trece.

Varianta alegerilor anticipate cade din start. În România nu se pot declanşa alegeri anticipate, am stat 10 ani la Cotroceni şi de 2 ori am vrut eu să le declanşez şi n-am reuşit. Am desemnat 3 premieri, după ce a căzut Guvernul Boc, am desemnat un premier, a fost respins, l-am desemnat şi pe al doilea şi nu s-a ajuns la anticipate, pentru că Parlamentul nu s-a întrunit să-l voteze.

Un preşedinte într-o astfel de situaţie poate foarte multe, m-aş abţine să fac pronosticuri cu privire la ce gândeşte şi ce crede preşedintele Iohannis, sunt convins că obiectivul dânsului va fi să dea prioritate interesului naţional.”, a mai spus fostul președinte.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel