Tradiții și obiceiuri de Crăciun în Bucovina. Ce trebuie să facă femeile nemăritate

Bucovina este cunoscută ca fiind una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă, în perioada Sărbătorilor. Oamenii sunt îndrăgostiţi de tradiţiile şi obiceiurile din preajma Crăciunului. Iată ce-i aşteaptă pe turişti.

În zona Moldovei, casele sunt decorate cu busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

În Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna. Tot aici, în Ajun, femeile ascund fusele de la furca de tors sau bagă o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.

Vezi și: Tradiții Crăciun în Transilvania. Obiceiuri vechi din Maramureș

12 feluri de mâncare

O tradiţie care, din păcate, s-a pierdut, este cea de a ieşi afară cu mâinile pline de aluat şi de a atinge fiecare pom din livadă, spunând: "Cum sunt mâinile mele pline de aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod tot anul".

Tot în Bucovina sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, între care prune afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu ustoroi, borş de bureţi, care sunt pentru masa din Ajun - ultima înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă sunt aruncate câteva fire de fân. Peste masă se pune un fir de lână roşie, legat sub formă de cruce, iar la colţurile mesei se aşează căpăţâni de ustoroi. În mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de mâncare. Odată terminată masa, satele sunt colindate de flăcăi. În unele zone, ei se îmbracă în portul tradiţional, cu sumane sau cojoace şi cu căiuli împodobite cu mirt şi muşcate.

Vezi și: Rețete Sărbători. Piftie de porc moldovenească. Cum se pregătește

În unele zone, pe lângă colindători ies pe uliţele satului cetele de mascaţi - "babe şi moşnegi" care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel