Toronto, Masters 1.000 ATP. Nadal, câștigător a patra oară

RAfael Nadal, foto: ATP World Tour / Twitter @ATPWorldTour
RAfael Nadal, foto: ATP World Tour / Twitter @ATPWorldTour

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a câştigat turneul Masters 1.000 ATP de la Toronto (Canada), dotat cu premii totale de 5.315.025 dolari, în finala căruia l-a învins pe tânărul jucător grec Stefanos Tsitsipas.

După un prim set pe care l-a controlat foarte bine, Nadal părea că se îndreaptă către o victorie uşoară, după ce a reuşit break-ul în setul secund şi servea pentru meci, la scorul de 5-4. Însă Tsitsipas, care i-a învins săptămâna aceasta pe Dominic Thiem, Novak Djokovic, Alexander Zverev şi Kevin Anderson, a revenit şi a dus setul în tiebreak, unde experienţa ibericului şi-a spus cuvântul, acesta fiind mai realist decât atenianul, care a disputat prima sa finală Masters 1.000, iar de luni va ocupa locul al 15-lea în clasamentul mondial.

Record absolut pentru jucătorul spaniol

Este pentru a patra oară când Rafael Nadal reuşeşte să se impună pe cimentul canadian, după succesele din 2005, 2008 2013. Campionul spaniol a câştigat cu această ocazie al 33-lea turneu Masters 1.000 ATP din cariera sa, record absolut pentru această categorie. 'Este cel mai bun mod de a începe sezonul pe suprafaţă dură. Victoria de la Toronto este foarte importantă. Nu câştigi prea des un turneu Masters 1.000, aşa că sunt foarte fericit', a declarat Nadal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel