Tornadă în România, în județul Călărași. Paralelă cu dezastrul de la Făcăeni

O tornadă s-a produs în cursul acestei zile în localitatea Drajna, județul Călărași.

Imaginile au amintit de una din cele mai violente tornade care s-au produs în România, în localitatea Făcăeni, județul Ialomnița, în august 2002. Atunci mai mulți copaci au fost puși la pâmânt, iar din păcate aceeași soartă au avut-o multe dintre casele localității. Ulterior, casele au fost reconstruite de către guvernul României.

În 2002, tornada a distrus peste 30 de case, dar și pădurea din partea de est a satului. Două persoane și-au pierdut viața în urma furiei naturii.

Făcăeni a fost prima localitate din România unde a fost filmată o tornadă. Aceeași localitate a fost lovită din nou de furia naturii, acum doi ani. 

"Ca acum 15 ani, a fost tornadă la Făcăeni. A venit dinspre pădure, de la apă, de la braţul Borcea, şi o viitură foarte mare, un vânt foarte puternic, s-a oprit ploaia, şi a urcat încoace, spre sat şi ce-a prins în zona vântului, a fost o tornadă mai mică, nu ca cea de atunci", povestea o localnică, acum doi ani, potrivit România TV.

Tornada care a lovit azi județul Călărași a avut și ea efecte negative. Chiar dacă nu s-a repetat dezastrul de la Făcăeni din 2002, din primele informații se pare că la Dragalina cel puțin 10 case au rămas fără acoperiș iar un autocar a fost răsturnat de furia naturii, fiind activat planul roșu. Prefectul a anunțat totodată că nu sunt pierderi de vieți omenești.

Citește și: Tornadă în Călăraşi - Video. Imagini de la faţa locului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel