Top salarii România. Cât câştigă cei din IT

Salariu
Salariu

Topul salariilor din România a fost dominat, în 2018, de sectorul IT, unde câştigul salarial mediu net s-a situat la 5.731 de lei/lună, reiese dintr-un raport anual HR Review & Trends, publicat luni de o platformă online de recrutare. 

Analiza prezentată de eJobs arată, totodată, că pe locul al doilea al clasamentului salariilor s-au situat angajaţii din domeniul Juridic, cu venituri lunare de 4.571, aceştia fiind urmaţi de către cei din Banking (4.226 de lei) şi cei din Resurse Umane (4.048 de lei). Potrivit sursei citate, primele cinci domenii din top sunt şi singurele în care salariul mediu net depăşeşte pragul de 4.000 de lei, relatează Agerpres. Sub acest nivel, dar nu la distanţă foarte mare, se află Finanţele şi Contabilitatea (3.930 de lei/lună), Controlul Calităţii (3.646 de lei/lună), Asigurările (3.565 de lei/lună), Construcţiile şi Imobiliarele (3.234 de lei/lună), Administraţia publică (3.197 de lei/lună) şi Inginerie mecanică (3.077 de lei/lună). 

Unde s-au înregistrat cele mai mici salarii



La polul opus, cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în: Industria Textilă (1.987 de lei/lună), Industria Prelucrării Lemnului (2.239 lei/lună), Servicii (2.281 lei/lună) şi Pază şi Protecţie (2.335 lei/lună). Realizatorii reportului notează faptul că topul domeniilor cu cele mai mari salarii rămâne neschimbat atât atunci când vorbim despre angajaţii bărbaţi, cât şi atunci când vorbim despre femei. Totuşi, lucrurile se schimbă la segmentarea de gen, la capitolul celor mai mici salarii. În acest context, industriile în care femeile au cele mai mici salarii sunt: Textile (1.877 de lei), Prelucrarea lemnului (2.027 de lei), Servicii (2.182 de lei), Pază şi Protecţie (2.262 de lei) şi Agricultură (2.301 lei). 

Unde lucrează bărbaţii cu cele mai mici venituri



De asemenea, bărbaţii cu cele mai mici venituri lunare medii nete se află în domeniile: Textile (2.098 de lei), Servicii (2.380 de lei), Pază şi Protecţie (2.409 lei) şi Prelucrarea lemnului (2.450 de lei) şi Industria Chimică (2.476 de lei). În funcţie de zona geografică, Bucureşti-Ilfov deţine primul loc în topul regiunilor cu cele mai mari salarii, media fiind de 2.989 de lei/lună. Ierarhia este completată de Vestul României, cu salarii medii nete de 2.745 de lei, lunar, regiunea de Nord-Vest (2.729 de lei/lună), Centru (2.666 de lei/lună) şi Sud-Est (2.618 lei/lună). Media din regiunea de Sud (Muntenia) este de 2.580 de lei, în Nord-Est de 2.548 de lei, iar în Sud-Vest Oltenia de 2.535 de lei, precizează Agerpres. eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România, în anul 1999. 

Vezi şi: Isărescu, atac la Vâlcov: De ce vorbește așa... de ce iese în public?

iUmor sezon 7 - 23 februarie. Cele mai tari glume

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel