Toni Grecu, mesaj pentru candidații la prezidențiale: Așteptam de 5 ani spectacolul ăsta

Toni Grecu Divertis
Toni Grecu Divertis

Toni Grecu, unul dintre cei trei fondatori ai grupului umoristic Divertis, a transmis un mesaj dur în ziua alegerilor prezidențiale. Actorul este furios că nu a existat nicio dezbatere electorală.

"Unii vor schimbarea, unii nu o vor! Mă surprinde prezența asta mare la vot. Cătălin Neamțu de exemplu are universul și bula lui. Din când în când mai iese din ea. Așa sunt cam toți românii. În campania asta electorală nu am auzit lucruri despre traiul românilor și ce se întâmplă cu noi la volan, la școală sau cu trotineta pe stradă. Discursuri simple și lipsite de conținut. Cum să fie discursuri de două minute?! Cine va câștiga o va face fără luptă. Visul lui Ion Iliescu s-a îndeplinit anul ăsta: a fost liniște! Pentru asta a luptat în '90 ca să fie liniște. Așteptam de 5 ani spectacolul ăsta. Era cel mai interesant. Când că nu participi și să vorbești cu oamenii înseamnă că ascunzi ceva. Lumea așteaptă din cinci în cinci ani spectacolul ăsta. Ei au fugit de dezbateri. Toată lumea se uită la emisiunile astea electorale și e pentru prima dată când nu am avut o dezbatere televizată. Eu cred că asistăm la un efect al polarizării societății, pro și contra PSD. Cred că mai e interesant turul 1 decât turul 2! Eu cred că azi e mai interesant. Nici nu știu cine intră-n turul 2. Ziua de astăzi este foarte interesantă! S-ar putea să fie surprize la ora 21:00″, a spus Toni Grecu pentru Libertatea.

Știu că primarii trebuie să facă ceva, dar totul pleacă de la președintele. Trebuie să facă ceva pentru popor în mediul urban! Și să rezolve problema pădurilor în această țară. Nu mai construiți blocuri în parcuri! Lăsați oamenii să-și trăiască viața. O să ne trezim cu un escavator în apartament ca să facem un magazin!", a mai spus Toni Grecu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel