Tomac, despre ordonanța lăcomiei: Trebuiau arestați

Eugen Tomac, PMP
Eugen Tomac, PMP

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că, într-un stat în care se respectă regulile de piaţă, aceia care au elaborat OUG 114 trebuiau 'arestaţi'.

'Cei care au elaborat 'ordonanţa lăcomiei' trebuiau arestaţi într-un stat în care se respectă regulile de piaţă, pentru că sunt nişte criminali. Pur şi simplu alungă investitorii şi demolează orice speranţă de bunăstare pentru români. Este incredibil ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul anului trecut, pentru că nimeni nu vine să investească într-o ţară unde, înainte de Revelion, sunt introduse taxe, pe sub masă, fără a fi anunţate, fără a exista un impact bugetar calculat', a declarat luni, la Parlament, preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Lovitură pentru economie

El a afirmat că, 'într-o ţară unde încălcarea şi trădarea se pedepsesc cu închisoare, aceşti oameni ar fi fost arestaţi deja'. 'Pentru că lovitura este teribilă pentru economie şi nu mai putem trăi cu speranţa că există soluţii şi în altă parte. Eu vreau ca românii să trăiască aici, în ţara lor, să avem locuri de muncă bine plătite aici, ori acest lucru se poate realiza doar atunci când la Palatul Victoria există un guvern responsabil, care se gândeşte la binele tuturor, nu la binele unei găşti care a stat în vacanţă timp de o lună şi jumătate şi dintr-o dată s-au trezit că au de întocmit un buget pentru anul în curs', a precizat Tomac. 

VEZI ȘI:

Teodorovici vrea să modifice ordonanța taxei pe lăcomie

Eliminare ROBOR. Suciu (BNR), replică pentru Vâlcov: Nu înţeleg în ce calitate intervine


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel