Toate programele de sprijin aflate în derulare vor continua, susține ministrul Agriculturii

Toate programele de sprijin aflate în derulare, care sunt bugetate,aprobate prin legi şi notificate, vor fi continuate, susține ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

Toate programele de sprijin aflate în derulare, care sunt bugetate, aprobate prin legi şi notificate la Comisia Europeană vor fi continuate, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, scrie Agerpres. 

"Toate programele de sprijin aflate în derulare, care sunt bugetate şi care sunt aprobate prin legi şi notificate la Comisie vor fi continuate. Anul acesta ar fi al treilea an pentru fiecare dintre aceste programe, vom face o evaluare a impactului socio-economic a acestor scheme de ajutor, iar acolo unde vom constata că impactul este negativ o să le schimbăm cu ceva mai bun. Nu vom renunţa pur şi simplu la un domeniu sau la un sector de activitate care considerăm că are nevoie de ajutor şi că poate deveni competitiv. Dacă programul de susţinere a cultivatorilor de tomate sau al legumicultorilor s-a considerat la un moment dat că trebuie susţinut, că trebuie să fie o prioritate a Ministerului Agriculturii, vom decide exact acelaşi lucru, iar dacă nu sunt bune, vom veni cu ceva mai bun, dar le vom continua", a spus Oros.

Raport privind cheltuielile cu programul de reabilitare a sectorului de irigaţii

În privinţa susţinerii programului de reabilitare a sectorului de irigaţii, unul dintre cele mai importante programe ale fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, actualul şef de la Agricultură a precizat că joi va primi un raport de la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) cu stadiul execuţiei acestor lucrări de extindere şi întreţinere, dar şi despre modul în care au fost cheltuiţi banii.

"Mâine, probabil, voi primi un raport de la cei de la ANIF cu stadiul execuţiei acestor lucrări de extindere şi întreţinere, situaţia plăţilor, câţi bani şi cum s-au cheltuit şi în timp vom avea un plan mai complex pe termen mediu şi lung privind combaterea deşertificării, pentru că nu este suficient să pompăm apă în zone aride ci să venim cu lucrări care să prevină eroziunea solului. (...) Vor fi măsuri complexe care să însoţească lucrările de extindere a irigaţiilor", a adăugat Adrian Oros.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel