Toader- Kovesi, confruntare. Chirieac subliniază o frază cheie: A replicat ca un POLITICIAN bine antrenat

Bogdan Chirieac spune că dezbaterea din cadrul secției de procurori a CSM în care s-a discutat propunerea de revocare a șefei DNA a fost una foarte interesantă. Analistul este de părere că discuțiile au fost deosebit de interesante și a amintit un moment în care Laura Codruța Kovesi a replicat ca un "politician bine antrenat".  

"Mi s-a părut o dezbatere foarte interesantă. În primul rând este de apreciat că avem un ministru al Justiției foarte competent. Discuțiile sale cu ceilalți domni procurori din CSM m-au impresionat. Am văzut un profesor universitar total stăpân pe sine, pe lege, pe ceea ce spune. Din acest punct de vedere, a fost impresionant. În ceea ce privește răspunsurile doamnei Kovesi, reafirm cele spuse de ministrul Tudorel Toader, din perspectiva mea de nespecialist. El i-a spus doamnei Kovesi că pentru nespecialiști, argumentele sale a fost foarte convingătoare, iar pentru specialiști, dânsul a spus că lucrurile nu stau chiar așa și a dat acolo câteva exemple," a spus Bogdan Chirieac la România TV.

Frază de politician bine antrenat 

Chirieac spune că șefa DNA s-a remarcat prin câteva fraze. Una dintre ele, spune Bogdan Chirieac, a fost una de politician veritabil.

"Fraza de final, prin care doamna Kovesi a spus că propunerea de revocare este neîntemeiată și nedovedită a fost una foarte bine aleasă fiindcă trebuie să rămână în conștiința publicului. Apoi am văzut din nou o replică foarte puternică a șefei DNA către ministrul Justiției, în sfera politică, nu în cea juridică. Ea i-a spus că nu este acolo să îl convingă pe dumnealui, pentru că domnul Tudorel Toader i-a spus că nu l-a convins sub nici o formă. Doamna Kovesi a replicat ca un politician bine antrenat. În acel moment l-a făcut mic pe ministrul Justiției," a mai spus Bogdan Chirieac.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel