Toader, la reuniunea JAI: Au fost trei teme mari de discuţie

Tudorel Toader
Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a exprimat speranţa, vineri, ca unele dintre dosarele legislative preluare de la preşedinţia austriacă să fie închise în timpul mandatului ţării noastre la conducerea Consiliului Uniunii Europene. 

"Astăzi am avut prima reuniune a Consiliului informal pe Justiţiei din cadrul JAI. Au fost trei teme mari de discuţie. Ne-am bucurat de prezenţa doamnei comisar Jourova, de prezenţa majorităţii miniştrilor de Justiţie din statele membre ale Uniunii Europene, comisarul King şi preşedinţii unei importante comisii din Parlamentul European. Au fost trei teme mari de dezbatere - una referitoare la viitorul cooperării judiciare în materie civilă şi comercială, o a doua temă cu privire la probele electronice, conservarea, furnizarea acestora în cauzele penale. A treia mare temă de dezbatere s-a referit la viitorul cooperării judiciare în materie penală.

Punctele de vedere, în majoritatea lor, au fost convergente

Sigur, urmează ca dezbaterile să continue la nivel tehnic, la nivelul celorlalte reuniuni, astfel încât sperăm ca unele dintre dosarele legislative în curs, preluate de la preşedinţia austriacă, să le închidem în timpul mandatului preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene", a declarat Tudorel Toader, în conferinţa de presă susţinută alături de comisarul european pe Justiţie, Vera Jourova, la finalul reuniunii informale a Consiliului JAI. 

Timp de două zile, miniştrii Justiţiei şi ai Afacerilor Interne din statele membre UE au avut o reuniune informală la Bucureşti, în contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. 

Vezi şi: Aeronavă doborâtă. Rusia, decizie de ultimă oră

Cazul Matteo Politi se repetă! Încă un medic fals a fost descoperit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel