Titularizare. Andronescu: Cei care nu promovează să nu mai fie în învăţământ

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că trebuie găsită "o formulă" în aşa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai fie acceptaţi în sistemul de învăţământ, "nici măcar suplinitori". 

"Este greu să fii în faţa elevilor dacă eşti tu un profesor de nota 5. Şi, de aceea, probabil că vom găsi o formulă în aşa fel încât cei care nu promovează examenul de titularizare să nu mai poată fi cuprinşi în învăţământ nici măcar suplinitori", a spus Ecaterina Andronescu duminică. În context, ea a subliniat că trebuie luate în considerare şcolile pedagogice, menţionând că pedagogia şi principalele elemente pedagogice "se lipesc mult mai bine" la vârste mai mici, relatează Agerpres. 

Totodată, ministrul Educaţiei a vorbit şi despre noua lege a educaţiei, care trebuie trimisă în Parlament până la sfârşitul lunii martie, reamintind că intenţionează să lanseze în dezbatere, la sfârşitul lunii ianuarie, proiectul acesteia. Potrivit Ecaterinei Andronescu, viitoarea lege a educaţiei trebuie să dea "viziune de dezvoltare" învăţământului, iar elevii trebuie să înveţe să se adapteze la schimbările din viaţa lor. Ea a făcut referire şi la priorităţile mandatului său de ministru, printre care, dotarea fiecărei clase cu o tablă inteligentă, sau învăţarea predării digitale la ore, proces de formare profesională în care vor intra 55.000 de profesori. 

Vezi şi: REVOCARE LAZĂR. Toader, MARELE ANUNȚ

Dăncilă, dezvăluiri din viața privată. Ce a spus despre soțul ei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel