EXCLUSIV  Titi Aur: Nu mai cumpărați așa ceva! Metodă FATALĂ în caz de accident

Titi Aur
Titi Aur

Titi Aur a vorbit la DC News despre trei greşeli pe care le fac şoferii, greşeli care se pot transforma în adevărate tragedii. 

Titi Aur, multiplu campion naţional de raliuri, fondatorul "Academiei Titi Aur" - şcoala de conducere defensivă şi pilotaj a vorbit, în cadrul emisiunii "Jungla urbană", de la DC News, despre câteva greşeli pe care le fac oamenii atunci când se urcă la volan şi, în special, părinţii care-şi expun copiii la pericole ce le pot fi fatale. 

„Prima problemă pe care o aduc în atenţie este cea a tinerilor cărora părinţii le cumpără maşini puternice sau foarte puternice. Părinţii dau zeci de mii de euro pe maşina copilului dar nu dau 200 de euro pentru a-i pregăti pentru a o putea conduce corespunzător. Iar când se întâmplă nenorocirea îşi smulg părul din cap...”

[citeste si]

„Cea de-a doua problemă este legată de cei care au copii mici. Când văd copiii liberi în maşină... tata, mama, au centura, iar copilul este liber în spate. Probabil că merg pe modelul „nu contează, facem altul”, pentru că nu înţeleg cum fac asta. Adică tu te legi în centură, dar copilul îl laşi liber. Înseamnă că îţi pui centura doar pentru a nu lua amendă.”

"Cât priveşte dispozitivele vândute în intersecţii, la semafor, care se fixează în sistemul de prindere a centurii pentru a păcăli senzorii autoturismului, le spun celor care cumpără astfel de sisteme că sunt şi alte metode de a te sinucide. Când îţi pui acel sistem, maşina crede că tu ai centura, în cazul unui accident pleacă air-bag-ul, şi-ţi rupe gâtul, pentru că, în lipsa centurii, corpul se duce în faţă, este lovit de air-bag, iar lovitura poate fi fatală. Tu dai 5-10 lei pe acel sistem crezând că ai păcălit pe cineva, dar nu faci decât să te păcăleşti pe tine", a concluzionat Titi Aur. 

PRECIZĂRILE LUI TITI AUR AICI:

 

ÎNTREAGA EMISIUNE AICI:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel