Urmărește emisiunea live


Tinere din Pakistan au murit în România

Deces
Deces

Două dintre cele trei persoane care au murit, luni dimineaţa, într-un accident rutier pe Valea Oltului, sunt femei de naţionalitate pakistaneză, una în vârstă de 21 de ani şi alta în vârstă de 23 de ani, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, relatează Agerpres.

Cele două tinere din Pakistan aveau viză legală de scurtă şedere până luni, 7 august, potrivit sursei citate. Viza celor două femei din Pakistan a fost valabilă 55 de zile, în perioada 14 iunie - 7 august 2017.

Femeile erau pasagere într-o dubiţă condusă de un bărbat de 32 din Cluj, care a murit în accident.

Amintim că, luni dimineaţa, pe Valea Oltului (DN7), la Câineni, a avut loc un accident rutier mortal între o dubiţă condusă de un bărbat de 32 de ani din Cluj şi un TIR condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani din judeţul Dâmboviţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, în condiţii de ploaie torenţială, şoferul dubiţei a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un TIR. Toate cele trei persoane aflate în dubiţă, respectiv şoferul şi cele două pasagere, au decedat la faţa locului. Cele trei victime au rămas încarcerate şi pentru scoaterea lor din maşină au intervenit echipajele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Şoferul TIR-ului nu a fost rănit. În cauză a fost întocmit dosar penal, cauza fiind preluată de Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea. Din cauza acestui accident, traficul rutier a fost blocat luni dimineaţa pe Valea Oltului, la Câineni, aproximativ două ore, între 7,00 şi 9,00.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel