Timmermans, răspuns dat guvernului polonez. E acuzat de lipsă de obiectivitate

Timmermans
Timmermans

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al viitorului executiv al UE, a respins duminică acuzaţiile de lipsă de obiectivitate lansate de guvernul polonez, după ce miercuri Bruxellesul a iniţiat o nouă procedură de infringement contra Varşoviei, transmite AFP. 

Nu există nicio legătură chiar dacă guvernul polonez pretinde că este o legătură cu alegerile, a declarat politicianul socialist olandez în faţa jurnaliştilor la Varşovia. Adjunctul ministrului polonez al culturii, Jaroslaw Sellin, membru al Partidului Lege şi Justiţie (PiS, eurosceptic), l-a acuzat joi pe Timmermans că în spatele lansării celei mai recente proceduri de infringement contra Poloniei se află interese electorale, în perspectiva alegerilor europene din 23-26 mai, transmite AFP.  

Ce a anunţat Comisia Europeană



Comisia Europeană a anunţat miercuri lansarea unei proceduri de infringement împotriva Poloniei în legătură cu noul regim disciplinar al judecătorilor, cu scopul de a-i proteja de control politic. Potrivit CE, noul regim disciplinar subminează independenţa judecătorilor din Polonia, pentru că nu oferă garanţiile necesare protejării acestora de control politic, aşa cum solicită Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Guvernul de la Varşovia dispune de două luni pentru a răspunde. 


În opinia lui Frans Timmermans, este evident că acest nou regim are un efect de intimidare asupra judecătorilor

 

În decembrie anul trecut, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că Polonia trebuie să suspende imediat aplicarea noii legi privind reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme, după ce la 2 iulie Comisia Europeană lansase o primă procedură de infringement împotriva Poloniei în legătură cu sistemul său judiciar, argumentând că schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei acestui sistem, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor. Executivul comunitar a afirmat atunci că reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme poloneze de la 70 la 65 de ani este "incompatibilă cu dreptul comunitar".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel