Timișoara: Italian, în comă după ce a fost bătut în trafic

Ambulanță
Ambulanță

În urma unei tamponări ușoare, un tânăr de 27 de ani din Timiș și-a pierdut cumpătul și l-a agresat pe celălalt șofer, un cetățean italian, în vârstă de 63 de ani.

Incidentul s-a petrecut miercuri, când cetățeanul italian circula pe bulevard, iar celălalt șofer circula din sens opus. La un moment dat oglinzile celor două autoturisme s-au atins, iar cei doi șoferi au tras pe dreapta pentru a rezolva problema.

Italianul a discutat cu tânărul, spun polițiștii, și i-a propus să se întâlnească în dimineața zilei următoare pentru a rezolva problema la biroul de daune al firmei de asigurări la care avea polița RCA. Agresorul nu a acceptat, iar în momentul în care italianul a văzut că lucrurile degenerează a urcat în mașină pentru a evita un conflict.

Tânărul de 27 de ani, spun anchetatorii, a intrat cu forța în mașina victimei și, în timp ce aceasta rula, a început să îl lovească cu pumnii în cap și în ceafă pe bărbatul de 63 de ani, potrivit tion.ro.

Italianul și-a pierdut cunoștința imediat, iar mașina scăpată de sub control a lovit alte două autoturisme, parcate regulamentar.

Bărbatul de 63 de ani a fost transportat la Spitalul Județean din Timișoara, acolo unde este internat pe secția de ATI în comă de gradul patru.

Medicii sunt rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire.

Polițiștii timișoreni l-au reținut imediat pe tânărul de 27 de ani și, dacă victima sa nu va supraviețui, ar putea schimba încadrarea juridică a faptei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel