Urdăreanu, denunţător Orban, amendă uriaşă

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, denunţătorul în dosarul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, a fost amendat cu 3.000 de lei de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece nu s-a prezentat luni în instanţă pentru a fi audiat.

Magistraţii au mai dispus ca Urdăreanu să fie adus cu mandat la următorul termen al procesului din 4 decembrie. În schimb, în sala de judecată au dat declaraţii în calitate de martori patronii de televiziune Sorin Oancea şi Cozmin Guşă.

Aceştia au relatat că s-au întâlnit cu Ludovic Orban în anul 2016, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, însă nu au discutat cu actualul preşedinte al PNL despre sume de bani în schimbul susţinerii posturilor B1 TV şi Realitatea TV. Astfel, Sorin Oancea a relatat că nu avea o relaţie apropiată cu Orban, însă acesta l-a sunat după ce a fost desemnat candidat din partea PNL la funcţia de primar general al Capitalei, pentru a stabili o întâlnire. 'Îl cunosc pe Ludovic Orban din anii '90. Nu am avut o relaţie apropiată cu el. După ce a fost desemnat de PNL candidat la Primăria Generală, m-a sunat să discutăm. Am avut trei întâlniri cu el în biroul meu de la B1 TV. (...) Nu am discutat cu Orban despre plata unor sume de bani pentru a-i promova imaginea şi candidatura, pentru că legea electorală prevedea că acestea sunt gratuite. Oferta pentru publicitate pe online a fost discutată de Orban cu directorul comercial şi cel de marketing de la B1 TV. PNL a făcut un contract de publicitate pentru site-ul B1 TV în acea campanie electorală', a spus Sorin Oancea în sala de judecată.

La rândul său, Cozmin Guşă a declarat că a avut o singură întâlnire cu Ludovic Orban, într-un salon al hotelului Phoenicia din Bucureşti, unde erau prezente mai multe persoane, printre care şi realizatorul Rareş Bogdan. "Conţinutul discuţiilor a fost legat de colaborarea între echipa de campanie a lui Orban şi Realitatea, care cuprinde televiziunea şi site-urile de ştiri ale staţiei, respectiv realitatea.net şi voxpublica. (...) Am stabilit atunci că detaliile colaborării între Realitatea Media şi PNL vor fi discutate de Ilie Bolojan cu persoana care ar fi urmat să o desemnez eu de la Realitatea TV. Nu am discutat despre sume de bani cu Ludovic Orban', a afirmat Cozmin Guşă în faţa magistraţilor.

La ieşirea din sediul instanţei, Cozmin Guşă a declarat că acest proces este 'un simulacru', iar lui Orban 'i-a fost retezată şansa de a candida'. De asemenea, el a spus că există o 'prigoană la adresa credibilităţii mass-media', acesta lucru fiind evident în 'târârea' numelor posturilor Realitatea TV şi B1 Tv în dosarul lui Orban.

Procesul se află în faza de apel, după ce Ludovic Orban a fost achitat în primă instanţă, pe 31 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Potrivit DNA, pe 1 martie 2016 Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului trecut, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care liderul PNL i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar 'tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV'. 'Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin, că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid', se arată în rechizitoriul DNA. Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte 'să aibă canale deschise' pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel