Theresa May, obligată să prezinte un plan B în trei zile

Theresa May
Theresa May

Parlamentul britanic a aprobat un amendament care o obligă pe Theresa May ca, în cazul respingerii la vot în Camera Comunelor a acordului privind Brexitul pe 15 ianuarie, să prezinte un „plan B” într-un termen de cel mult trei zile, relatează agenţiile Reuters şi EFE. 

Theresa May ar fi trebuit oricum să vină cu un asemenea plan prin care să precizeze cum intenţionează să procedeze în continuare, dar într-un termen de 21 de zile, acesta fiind acum scurtat la numai trei zile.

Amendamentul a fost depus chiar de un membru al formaţiunii conduse de Theresa May, Partidul Conservator, Dominic Grieve, şi a primit 308 voturi pentru şi 297 împotrivă. Premierul Theresa May a decis în decembrie să amâne votul din Camera Comunelor cu privire la acordul privind Brexitul convenit cu UE, de teamă că el va fi respins, şi încearcă de atunci să obţină noi garanţii de la ceilalţi 27 de membri ai UE, îndeosebi în ce priveşte aşa-zisa 'plasă de siguranţă', o măsură prin care s-ar evita temporar o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, dar care ar face ca Regatul Unit să rămână captiv în negocieri fără sfârşit cu blocul comunitar dacă acesta din urmă nu va face concesii la negocierile ulterioare privind relaţia post-Brexit.

Votul din Camera Comunelor a fost în final stabilit pentru 15 ianuarie, iar dacă parlamentarii resping acordul, Marea Britanie va trebui fie să se retragă din blocul comunitar fără un acord, fie să amâne Brexitul prevăzut în prezent pentru 29 martie, notează Agerpres. 

Vezi și: Jocul lui Iohannis cu șefia DNA

Vezi și: CNSAS, ADEVERINȚA ADINEI FLOREA. Răspuns oficial- Document

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel